Enchiridion patristicum. Postul Mare (I)

Fraţilor preaiubiţi, plin este pământul de bunătatea Domnului (cf. Ps 32, 5) întotdeauna, și însăşi creaţia naturală este, pentru fiecare credincios, adevărată învăţătură care îl duce la adorarea lui Dumnezeu, pentru că cerul și pământul, marea și tot ce se află în ele manifestă bunătatea și atotputernicia creatorului lor, iar frumuseţea admirabilă a tuturor elementelor care îi sunt la dispoziție cere creaturii inteligente aducere de mulțumire. 

Însă când se apropie aceste zile, consacrate în mod special tainelor răscumpărării omenirii, și care precedă sărbătoarea pascală, ni se cere să ne pregătim printr-o purificare religioasă. 

Este propriu sărbătorii pascale ca toată Biserica să se bucure de iertarea păcatelor, nu numai cei care se nasc prin Sfântul Botez, ci şi aceia care, de mult timp, fac parte deja din numărul fiilor adoptivi. 

Chiar dacă oamenii se renasc la viaţa nouă îndeosebi prin Botez, este necesar pentru noi toţi să ne reînnoim în fiecare zi de petele condiţiei noastre păcătoase și nu este nimeni care să nu trebuiască să fie tot mai bun pe scara perfecțiunii, trebuie să ne străduim ca nimeni să nu fie sub efectul vechilor vicii în ziua răscumpărării. 

Pentru aceasta, preaiubiţilor, în aceste zile, trebuie avută o specială grijă și devoțiune de a face acele lucruri pe care creștinii trebuie să le facă mereu; astfel, vom trăi în posturi sfinte acest Post Mare instituit de apostoli, nu numai prin folosirea abstinentă a alimentelor, dar, mai ales, prin înfrânarea viciilor. 

Nu există lucru mai folositor decât a uni posturile sfinte şi raţionale cu pomana care, sub denumirea unică de milostivire, conţine multe și lăudabile fapte de caritate, așa încât, chiar și în mijlocul situaţiilor de inegalitate de bunuri, pot să fie egale dispoziţiile sufletești ale tuturor credincioşilor. 

Iubirea, pe care o datorăm atât lui Dumnezeu cât și oamenilor, nu este niciodată împiedicată până acolo încât să nu poată să iubească ceea ce este bun. Așa cum au cântat îngerii: Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace între oameni bunăvoire (Le 2,14), cel care are milă cu dragoste faţă de cei care suferă vreo nenorocire este fericit nu numai în virtutea bunăvoinţei sale, ci și prin binele păcii. 

Faptele iubirii pot să fie foarte diferite şi, astfel, datorită acestei diversităţi, toți creștinii buni pot să se exercite în ele, nu numai cei bogaţi și puternici, ci inclusiv oamenii obișnuiți și chiar și cei săraci; în felul acesta, cei care sunt inegali datorită capacităţii lor de a face pomană sunt asemănători prin iubirea cu care o fac. (Sf Leon cel Mare) 

 

 

0%
încărcat
Se încarcă
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...