Nu există nimic care să ne stimuleze la iubirea dușmanilor, lucru în care constă perfecțiunea iubirii fraterne, aşa cum este considerarea gingașă a acelei răbdări admirabile prin care El, cel mai fermecător dintre fiii oamenilor (Ps 44, 3), și-a oferit chipul Său frumos ca să fie scuipat de cei nelegiuiți. A lăsat să fie învăluiţi de răufăcători acei ochi de a căror privire sunt conduse toate. Și-a expus spatele pentru a fi biciuit. Și-a supus capul, care face să tremure stăpâniile și puterile, ţepilor ascuţiţi ai spinilor. S-a oferit pe Sine batjocurii și insultelor. În sfârșit, a îndurat cu răbdare crucea, cuiele, sulița, fierea și oţetul, El, cel preadulce, blând și liniştit. 

La sfârșit, a fost condus ca un miei dus la înjunghiere, ca o oaie fără glas înaintea celor care o tund, El nu și-a deschis gura (Is 53,7). Auzind acel glas minunat plin de gingășie, plin de dragoste, plin de calm: Tată, iartă-i! (Lc 23,34), cine nu i-ar îmbrăţișa imediat pe dușmanii săi cu toată iubirea? Tată, spune El, iartă-i! Ce gingășie, ce dragoste se mai putea adăuga la o asemenea rugăminte? 

Totuşi, el adaugă ceva. I s-a părut puțin faptul că se roagă, a voit și să scuze. Tată, spune El, iartă-i, căci nu știu ce fac. Sunt păcătoşi mari, dar puţin cunoscători. De aceea: Tată, iartă-i! ÎI răstignesc, dar nu știu pe cine răstignesc, pentru că, dacă L-ar fi cunoscut, niciodată nu l-ar fi răstignit pe Domnul slavei (cf. 1Cor 2,8); de aceea: Tată, iartă-i! Îl consideră ca pe unul care calcă legea, un îngâmfat care se face pe sine Dumnezeu, îl consideră un seducător al poporului. Dar Eu am ascuns fața mea de la ei, nu au recunoscut maiestatea mea. De aceea: Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac (Lc 23,34). Dacă omul vrea să se iubească pe sine cu o iubire autentică, să nu se lase corupt de nici o plăcere a trupului. Pentru a nu fi înfrânt de mândria trupului, să-şi îndrepte orice sentiment al său spre dulceața pâinii euharistice. De asemenea, pentru a se odihni mai bine și mai plăcut în bucuria dragostei fraterne, să-i îmbrățișeze cu iubire adevărată și pe dușmani. Ca să nu slăbească acest foc divin în fața nedreptăților, să privească mereu cu ochii minţii răbdarea și calmul iubitului său Domn şi Mântuitor. (Aelred)

Categories: Articole