Menu Home

„Eu dau viaţă veşnică şi nu vor pieri în veac”. Promisiunea Domnului

  În planul lui Dumnezeu, Hristos este capul Bisericii iar Biserica este trupul Său. Acest adevăr a fost enunțat de Marele Pavel „și L-a dat pe El cap Bisericii, care este trupul Lui” (Efeseni 1, 22). Aceasta organizare organică determină o legătură tainica de iubire și solidaritate în procesul mântuirii, ce nu se limitează la aspectul teologiei genitivului ci la cel sobornicesc, așa cum îl regândește un teolog rus: „de căzut cădem personal, dar de mântuit nu ne mântuim decât împreună! 

 Biserica- trupul lui Hristos trebuie sa se manifeste prin ceea ce este propriu lui Dumnezeu-iubirea. „Legătura desăvârșirii” (Coloseni 3,14) ce exista intre creștini nu încetează nici prin moarte, fiindcă iubirea are o proprietate dumnezeiasca, nu piere niciodată. 

Dumnezeu fiind al viilor si nu al morților, cei ce au decedat fac în continuare parte din Biserică, fiindcă „și dacă trăim și dacă murim, ai Domnului suntem” (Romani 14,8).

Între vii și răposați exista așadar o comuniune, nu de tip spiritist, ci al iubirii perihoretice, pe care suntem datori să o cultivăm. 

 A pune în practică aceasta iubire, este atributul rugăciunii. 

Dat fiind faptul că „mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului”, noi cei de pe pământ, ne rugăm sfinților ca și ei să se roage lui Dumnezeu pentru noi și pentru cei adormiți, 

Acesta este contextul duhovnicesc în care Sfântul Pavel îndemna pe ucenicii lui astfel: „Faceți în toată vremea, întru Duhul, tot felul de rugăciuni și de cereri, și pentru aceasta privegheați cu toată stăruința, rugându-vă pentru toți sfinții” (Efes 6,10) 

„Vă îndemn înainte de toate, să faceți cereri, rugăciuni, mijlociri, mulțumiri pentru toți oamenii” (1 Tim 2,1) 

Această mijlocire nu este manifestarea unei simple teorii ce vrea să păstreze aparențele unei solidarități cu orice chip, ci este continuarea unor acțiuni de mijlocire ce au primit răspunsul favorabil din partea lui Dumnezeu:

Sutașul a mijlocit pentru servitor, care a fost vindecat (Matei 8, 13) 

Fiica lui Iair a înviat (Marcu 5, 42) 

Canaaneencei i s-a vindecat fiica (Matei 15, 28)

Slăbănogul din Capernaum s-a vindecat pein credința prietenilor săi (Matei 9, 2).

Credința în mijlocirea unora pentru alții era atât de puternică la începutul creștinismului, încât unii se botezau pentru cei ce muriseră nebotezați (1 Corinteni 15, 29) sperând ca roadele botezului să se întindă și asupra celor plecați de pe pământ.

Categories: Articole

plevna

Sari la conținut