Pilda întoarcerii fiului risipitor a fost comentată diferit de exegeţii creştini, după cum şi-au concentrat atenţia asupra tatălui, asupra fiului risipitor sau asupra fratelui mai mare. Condiţia celui risipitor de dinainte şi de după convertire, mai degrabă decât psihologia tatălui şi reacţiile acide ale celuilalt fiu, este, în mod clar, ceea ce interesează cel mai mult, ştiind că vremea postului cere schimbarea inimii şi reîntoarcerea. Acesta este motivul pentru care Biserica rânduieşte să adăugăm la psalmii polieleului de la Utrenie, în duminica aceasta şi in următoarele două, plânsul nostalgic al exilaților: „La râul Babilonului, acolo am şezut şi am plâns, când ne-am adus aminte de Sion… Cum să cântăm cântarea Domnului în pământ străin?” (Ps 136).

Cel ce se desparte pe sine de Hristos este un izgonit din patria sa, devenind locuitor al lumii. Însă noi nu mai suntem străini şi locuitori vremelnici, ci suntem împreună cetăţeni cu Sfinții şi casnici ai lui Dumnezeu; căci noi, cei care eram departe, ne-am apropiat prin sângele lui Hristos” (Sf Ambrozie).

Categories: Articole