„Nimeni nu poate lua asupra sa hotărârea de a deveni preot, pe baza calităților, pregătirii sau a înclinațiilor personale. Vocația vine întotdeauna de sus, din consacrarea și rânduiala divină. Preoția descoperă umilința, și nu mândria Bisericii, întrucât arată deplina dependență a Bisericii față de iubirea lui Hristos, adică față de preoția Sa unică şi desăvârşită. Nu «preoția» este ceea ce primeşte preotul prin hirotonie, ci darul iubirii lui Hristos, acea iubire care Îl face pe Hristos unicul Preot și care umple cu această preoție unică slujirea celor pe care El îi trimite la poporul Său”. (Al. Schmemann)

Astfel prin darul iubirii lui Hristos, slujitorul Său își împrumută mâinile sale Domnului, ajutând pe frații mai mici ai lui Hristos: cei bolnavi, săraci, nevoiaşi, singuri, întristaţi, îndoliaţi şi mult suferind din cauza sărăciei.

 În perioada postului mai ales, chivernisind ofrandele creștinilor generoși, slujitorul lui Hristos cercetează enoria nu doar sub semnul slujirii sale harismatic- sfințitoare ci și pentru a cunoaște și ajuta, în numele și cu resursele Bisericii, pe creștinii ce simt nevoia unui ajutor sau sprijin material din partea comunitații. 

Categories: Articole