Doamne, Apostolii dacă Te-au văzut pe Tine pe nori înălţându-Te, Dătătorule de viață, Hristoase, s-au umplut de întristare şi cu suspinuri şi lacrimi plângând, ziceau : Stăpâne, să nu ne laşi orfani pe noi robii Tăi, pe care din milostivire ne-ai iubit ca un îndurat; ci trimite, precum Te-ai făgăduit nouă, pe Preasfântul Tău Duh, să lumineze sufletele noastre.

  De sânurile Părinteşti nedespărţindu-Te, preadulce Iisuse şi cu cei de pe pământ împreună locuind ca un om, astăzi din Muntele Măslinilor Te-ai înălţat întru slavă şi firea noastră cea căzută înălţându-o cu milostivire, o ai pus să şadă împreună cu Tatăl. Pentru aceasta cetele cereşti ale celor fără de trupuri, de minune spăimântându-se, s-au mirat cu frică şi de cutremur fiind cuprinse, au mărit iubirea Ta de oameni; cu care şi noi aceşti de pe pământ slavoslovind pogorârea Ta la noi şi Înălţarea cea de la noi, ne rugăm, zicând : Cela ce prin Înălţarea Ta ai umplut de bucurie nemărginită pe Ucenicii Tăi şi pe Născătoarea de Dumnezeu, ceea ce Te-a născut pe Tine, învredniceşte-ne şi pe noi bucuriei aleşilor Tăi, cu rugăciunile lor, pentru mare mila Ta. (Penticostar)

 Acest praznic de acum, al Înălțării Domnului, nu știu, praznic de bucurie să-l numesc sau de plângere. L-aș numi praznic de bucurie, dar văd pe Sfinții Apostoli plângând și întristându-se, lucru pe care și Biserica îl arată, că la stihirile de la Vecernie, cântă așa: „Doamne, Apostolii, dacă te-au văzut pe tine pe nori înălțându-te, Dătătorule de viață, Hristoase, de întristare umplându-se, cu tânguire de lacrimi plângând, ziceau: Stăpâne, să nu „ne lași orfani, pe noi, robii Tăi, pe care, din milostivire, ne-ai iubit.

L-aș numi praznic de plângere, dar văd pe acești Sfinți Apostoli bucurându-se, după cum troparul de astăzi ne arată, zicând: ,Înălțatu-Te-ai întru slavă, Hristoase Dumnezeul nostru, bucurie făcând ucenicilor, cu făgăduința Sfântului Duh.“

Să-l numesc dar, praznic de bucurie. Însă văd pe Preacurata, pe Binecuvântata Fecioară de Dumnezeu Născătoarea, mai mult decât toți, izvorând lacrimi fierbinți din ochi, pentru despărțirea iubitului ei Fiu și zicând: „Nu mă lăsa pe mine, Fiul meu,“ Să-l numesc atunci praznic de plângere! Dar văd, iarăși pe aceeași Preabinecuvântată Fecioară, de Dumnezeu Născătoare, pentru acest Fiu și Dumnezeu al ei, prea mult bucurându-se de a Lui dumnezeiască proslăvire, precum și la slava Vecerniei arată, cântând: „Pe ucenicii Tăi și pe Născătoarea de Dumnezeu, ceea ce Te-a născut pe Tine, i-ai umplut de bucurie nemărginită la înălțarea Ta.“

Deci, să-l numesc, oare, praznic de bucurie? Dar ce fel de bucurie este pentru copii, când îi lasă pe ei tatăl lor? Ce fel de mângâiere este pentru oi, dacă pleacă păstorul de la ele? Ce fel de veselie, pentru Biserica Mireasă, când se desparte de ea Mirele Hristos, deși nu de tot, că zice: „Eu sunt cu voi, în toate zilele, până la sfârșitul veacului:“ însă nevăzut, că ochii cei trupești nu-L vor mai vedea, fără numai ochii cei sufletești. Să-l numesc praznic de plângere? Dar văd pe Domnul meu luminat, bucuros și cu veselie, mergând către Tatăl și “toate Puterile cerești dănțuind negrăit. Încă și Biserica o văd chemând pe toți locuitorii pământului, spre veselie și grăind: „Toate neamurile bateți cu mâinile, că S-a suit Hristos, unde era mai înainte.“

Bucurie cu adevărat desăvârșită, celor de Sus și deplină mângâiere, iar nouă, celor de jos, bucurie, cu plângere, și veselie, cu lacrimi, și mângâiere, cu întristare. Voi, cei doi îngeri, mângâietorii noștri, cei ce în haine albe ați stat la muntele Eleonului înaintea Apostolilor, mângâiați pe cei ce se întristează, bucurați pe cei ce plâng, ziceți ceva de bucurie, grăind: „Bărbați galileeni, ce stați, privind la cer? Acest Iisus, Care S-a înălțat la cer, așa va veni, precum L-ați văzut mergând la cer.“ Ne închinăm vouă pentru vestea aceasta de bucurie, dar ne și întristăm, că ne spuneți nouă de a doua înfricoșătoare venire a lui Hristos, că va veni să judece și să osândească pe păcătoși. Să căutăm, dar, noi înșine, în Sfintele Scripturi, iubiții mei ascultători, pricinile de bucurie ale Tainei de astăzi. Pentru care pricină s-a înălțat de la noi. Domnul nostru, la cer?

S-a înălțat Domnul nostru de la noi la cer, nu ca să ne întristeze pe noi, cu a Sa ducere, ci, ca să ne întocmească nouă cele de folos. Că toată viața Lui și toate faptele Lui, spre al nostru folos și a noastră mântuire, au fost rânduite.

Deci, și înălțarea Lui, pentru binele nostru a fost. Precum, iubindu-ne pe noi, S-a pogorât la noi din cer și, viețuind cu oamenii, Și-a pus sufletul Său pe Cruce, pentru că așa a iubit Dumnezeu lumea, întru același chip, iubindu-ne pe noi, S-a înălțat la cer, bine făcându-ne nouă. Că a zis către ucenicii Săi: „Mai de folos este vouă, ca eu să mă duc, că, de nu Mă voi duce Eu, Mângâietorul nu va veni către voi.“ Ca și cum ar zice: „Luați aminte, voi ucenicii Mei, că vouă, fiecăruia, vă este rânduit, ca, pe deosebite căi, să ieșiți la propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu, în toată lumea. Iar în lume necazuri veți avea, că voi vă veți tângui și veți plânge și veți fi întristați, iar lumea se va bucura. Întru acele necazuri, întru acele plângeri și tânguiri, se cuvine ca, pe voi să vă mângâie cineva, să vă întărească, să vă sprijine. Pentru aceea, mă duc către Tatăl și voi trimite vouă pe Duhul Sfânt, Mângâietorul, Care de la Tatăl purcede, ca să vă mângâie în toate necazurile și întristările voastre. Pentru aceasta, mai de folos este ca Eu să mă duc.

O, cât de binecuvântată este pricina Înălțării Domnului de la noi, pricină făcătoare de bucurie, care, cu bună nădejde, pe noi ne încredințează, adeverind venirea Mângâietorului. Mergi, dar Doamne, mergi și ne trimite nouă pe Mângâietorul. (Sf Dimitrie al Rostovului)

Categories: Articole