Acest mare Părinte și Învățător al Bisericii s-a născut în anul 329 în Arianz, un sat din al doilea district al Capadociei, nu departe de Nazianz. Tatăl său, care mai târziu a devenit episcop de Nazianz, numit Grigorie (comemorat la 1 ianuarie), iar mama sa numită Nona (5 august); amândoi sunt printre sfinți, la fel și fratele său Cezar (9 martie) și sora sa Gorgona (23 februarie). La început a studiat în Cezareea Palestinei, apoi în Alexandria și în cele din urmă la Atena. În timp ce naviga de la Alexandria la Atena, o furtună violentă i-a pus în pericol nu numai viața, ci și mântuirea, din moment ce nu fusese încă botezat. Cu lacrimi și fervoare, L-a rugat pe Dumnezeu să-l cruțe, jurând că-și va dedica întregul sine Lui, iar furtuna a lăsat loc calmului. La Atena Sfântului Grigorie i s-a alăturat mai târziu Sfântul Vasile cel Mare, pe care îl cunoștea deja; dar acum cunoștința lor s-a transformat într-o dragoste frățească de-a lungul vieții. Un alt coleg de-al lor la Atena a fost tânărul prinț Iulian, care mai târziu, în calitate de Împărat, a fost numit Apostat pentru că L-a lepădat pe Hristos și a făcut tot ce i-a stat în putere pentru a restabili păgânismul. Chiar și la Atena, înainte ca Iulian să-și arunce masca evlaviei, Sfântul Grigorie a văzut ce minte neliniștită avea și a spus: „Ce rău hrănește statul roman”.

După studiile lor la Atena, Grigorie a devenit tovarășul ascet al lui Vasile, trăind împreună cu el viața monahală o perioadă în schiturile Pontului. Tatăl său l-a hirotonit presbiter al Bisericii din Nazianz, iar Sfântul Vasile l-a sfințit Episcop de Sasima, care se afla în arhiepiscopia Cezareei. Această consacrare a fost o sursă de mare întristare pentru Grigorie și o cauză de neînțelegere între el și Vasile, întrucât el prefera viața retrasă, din mănăstire; dar dragostea lui pentru Sfântul Vasile a rămas neschimbată, așa cum se poate vedea clar din cuvântul său de prietenie la moartea Sfântului Vasile.

Pe la anul 379, Sfântul Grigorie a venit în ajutorul Bisericii din Constantinopol, care era deja tulburată de patruzeci de ani de către arieni; prin cuvintele sale extrem de înțelepte și multe osteneli l-a eliberat de stricăciunea ereziei și a fost ales Arhiepiscop al acelei cetăți de către Sinodul II Ecumenic, care s-a întrunit acolo în 381, și l-a condamnat pe Macedonie, Arhiepiscopul Constantinopolului, dușmanul Duhului Sfânt. Când Sfântul Grigorie a venit la Constantinopol, arienii luaseră toate bisericile și a fost nevoit să slujească într-o capelă a unei casei având hramul Sfânta Muceniță Anastasia. De acolo a început să țină celebrele sale cinci predici despre Treime. Când a părăsit Constantinopolul doi ani mai târziu, arienilor nu le-a mai rămas decât o singură biserică în oraș. Sfântul Meletie al Antiohiei (12 februarie), care prezida Sinodul al Doilea Ecumenic, a murit în cursul acestuia, iar în locul său a fost ales Sfântul Grigorie; acolo s-a remarcat în expunerile sale de teologie dogmatică.

După ce a condus Marea Biserica până în 382, ​​el a rostit discursul său de rămas bun – Syntacterion, în care a demonstrat Divinitatea Fiului – înaintea a 150 de episcopi și a împăratului Teodosie cel Mare; în acest discurs a cerut și a primit de la toți permisiunea de a se retrage din scaunul de la Constantinopol. S-a întors la Nazianz, unde a trăit până la sfârșitul vieții și s-a odihnit în Domnul la 25 ianuarie 391.

Categories: Articole