Steaua magilor nu a fost o Mare Conjuncție a aștrilor

 Specialiștii de la Observatorul Astronomic București spun că în acest an,  cea mai lungă noapte a anului (21 decembrie 2020) coincide cu un fenomen astronomic care se întâmplă destul de rar, cunoscut sub numele de „marea conjuncție”: cele mai mari planete din sistemul solar, Jupiter și Saturn, se vor afla aparent foarte aproape una de cealaltă, atât de aproape, încât vor părea un astru dublu. Cercetătorii istoriei presupun că la Nașterea Domnului s-ar fi petrecut un fenomen asemănător.

 Sfântul Ioan Gură de Aur dovedește însă că "Steaua care i-a condus pe magi n-a fost una din stelele cele multe, dar, mai bine spus, după părerea mea, n-a fost nici stea, ci o putere nevăzută, care a luat chip de stea, se vede în primul rând din mer­sul ei. Nu este vreo stea care să meargă pe cer cum a mers steaua aceasta; noi vedem că şi soarele şi luna şi toate celelalte stele merg de la răsărit la apus; steaua aceasta, însă, mergea de la miază­noapte la miazăzi, că aşa se află Palestina faţă de Persia.

În al doilea rând, şi din timpul în care s-a arătat putem vedea că steaua aceasta n-a fost una din multele stele. Nu se vedea noaptea, ci ziua-n amiaza mare pe cînd strălucea soarele; putere pe care n-o au nici stelele, nici luna; că luna depăşeşte în strălucire pe toate celelalte stele, dar când se ivesc razele soarelui, se ascunde îndată şi dispare. Steaua aceasta, însă, prin mărimea strălucirii sale, a biruit şi razele soarelui; strălucea mai tare decât ele; lumina mai puternic, deşi era atâta lumină.

În al treilea rând, se vede că nu era una din celelalte stele, pentru că apărea şi apoi iarăşi dispărea. Pe drumul până în Palestina steaua se arăta conducând pe magi; când au ajuns în Ierusalim s-a ascuns; apoi iarăşi, când magii au părăsit pe Irod, după ce-i spuseseră pricina pentru care veniseră şi au plecat, steaua iar s-a arătat; şi acest lucru nu poate fi mişcarea firească a unei stele, ci a unei puteri înzestrate cu o raţiune deosebită. Nici nu avea un drum propriu; mergea când magii trebuiau să meargă; când stăteau ei, stătea şi ea; slujea tuturor celor de trebuinţă.

Era ca stâlpul cel de nor din pustie: oprea şi scula tabăra iudeilor atunci când trebuia.

În al patrulea rînd, se vede bine că nu era o stea precum celelalte din chipul în care a arătat locul unde s-a născut Pruncul. Că n-a arătat locul rămânând sus pe cer – de altfel nici nu putea să le arate locul de rămânea sus-, ci l-a arătat pogorându-se jos. Ştiţi doar că locul era atât de mic cât putea încăpea o colibă, dar mai bine spus, cât putea încăpea trupul unui prunc; iar o stea obişnuită nu putea să arate un ast­fel de loc pentru că o stea stă la o înălţime foarte mare şi nu poate să arate un loc atât de mic, nici să-l facă cunoscut celor care vor să-l găsească. De lucrul acesta poţi să te încredinţezi uitându-te la lună; deşi este cu mult mai mare decît stelele, totuşi pare că este aproape de toţi locuitorii lumii răspândiţi pe o întindere atât de mare de pământ. Spu­ne-mi, te rog, cum ar fi putut steaua să arate locul aşa de îngust al ieslei şi al colibei de n-ar fi părăsit înălţimea aceea, de nu s-ar fi pogorât jos şi n-ar fi stat chiar deasupra capului Pruncului? Acest lucru îl lasă evan­ghelistul să se înţeleagă când spune: „Şi iată steaua mergea înaintea lor, până a venit şi a stat deasupra unde era Pruncul”.

Iată, dar, câte pricini ne arată că steaua aceasta nu era una din mul­tele stele ale cerului şi că ea nu s-a arătat potrivit legilor care guver­nează creaţia văzută."

0%
încărcat
Se încarcă
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...