În Pastorala Preasfințitului Părinte Vincențiu la Crăciunul 2022, creștinii au ascultat exegeza antei strofe a Condacului Nașterii Domnului,

„Fecioara astăzi pe Cel mai presus de ființă naște, iar pământul peștera Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc, iar magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi S-a născut Prunc tânăr, Dumnezeu, cel mai înainte de veci”.

Iubiți frați și surori în Domnul,

Acest Condac al Nașterii Domnului este de o frumusețe literară și de o profunzime teologică și duhovnicească rar întâlnite și, de aceea, este folositor să zăbovim puțin în încercarea de a-i desluși câteva înțelesuri. Această formă de poezie religioasă numită Condac, nume derivat de la suportul din lemn împrejurul căruia erau rulate textele sau cântările bisericești, este o concentrare de înțelesuri paradoxale legate de Întruparea lui Dumnezeu, care depășesc înțelegerea noastră omenească. Realitățile și evenimentele prezente în acest imn religios sunt para-doxos, adică sunt extraordinare, minunate. Ele se referă la Taina dumnezeiască aceea care „nu suferă ispitire, ci cu credință să ne apropiem și să cântăm: Netâlcuitule Doamne, Slavă Ție!”. Învățătura noastră creștină este întemeiată pe revelația sau descoperirea lui Dumnezeu și o cunoaștem prin experiența personală, care implică transformarea interioară a minții noastre, pentru a deveni apți și vrednici de părtășia la astfel de înțelesuri dumnezeiești.

„Fecioara astăzi pre Cel mai presus de ființă naște”: Înțelesul acestui prim vers al Condacului se referă la Fecioara Maria ca reprezentantă a omenirii, care acceptă să împlinească voința lui Dumnezeu și misiunea încredințată de a fi Maică a Domnului și Mântuitorului Iisus Hristos, după trup. „Fecioara naște astăzi”, pentru că an de an noi prăznuim Nașterea Domnului după trup ca „în vremea aceea”. În fiecare Sfântă Liturghie retrăim momentul Nașterii Domnului, „Astăzi” când ne împărtășim cu El „cu frica lui Dumnezeu, cu credință și cu dragoste ne apropiem”. „Fecioara naște”, adică nu orice femeie, ci Cea aleasă și dăruită de Dumnezeu pentru o astfel de misiune specială. Ea naște nu un prunc obișnuit, omenesc; minunea ar fi fost deja mare, ci „pre Cel mai presus de ființă”, adică de existența noastră, pe Cel Ce „a făcut cerul și pământul”, Care este mai presus de „a fi”. Fecioara a primit să nască pe pământ ca „Prunc tânăr”, pe Emanuel, pe „Dumnezeu Care este și rămâne cu noi pentru totdeauna”, pentru că El este și rămâne veșnic tânăr. Iisus este numit „Prunc tânăr” în sensul că un astfel de Prunc nu a mai fost și nu va mai fi în istoria omenirii. Este singura noutate absolută sub soare de la facerea lumii, „taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”.

Condacul continuă cu următoarea afirmație: „Iar pământul peșteră Celui neapropiat aduce”. Pământul oferă Celui inaccesibil o peșteră, iar Dumnezeu acceptă să Se nască într-un astfel de loc, care este nefăcut de mâna omului și care devine mai încăpătoare decât cerurile, după cum afirmă Axionul Sărbătorii: „cer fiind peștera”. Iisus Se naște într-un staul de dobitoace așezat într-o peșteră sărăcăcioasă în care a „venit ca să oprească păcatul”, potrivit Sfântului Ioan Damaschin.

Într-adevăr, viața Fiului lui Dumnezeu întrupat, de la Naștere până la Înviere s-a petrecut între două peșteri: cea din Betleem și cea din Ierusalim. „Într-un mormânt nou, al său, pe care-l săpase în piatră” I-a așezat Iosif din Arimateea trupul pogorât de pe cruce (Matei 27, 60). Pentru Sfinții Părinți peștera simbolizează lumea, iar Nașterea în peșteră și așezarea lui Hristos în iesle este o pildă de smerenie dată de Fiul lui Dumnezeu, dar și o închipuire a faptului „că a venit în lumea aceasta ce este loc al nostru, pentru că ieslea este lumea” (Sfântul Teofilact al Ohridei). În icoana Nașterii Domnului peștera este reprezentată ca fiind luminată de slava Cuvântului întrupat.

„Îngerii cu păstorii slăvesc”, așadar laudă arătarea Slavei dumnezeiești, a luminii și energiilor necreate, ca manifestări văzute ale puterii dumnezeiești. Potrivit Sfântului Dionisie Areopagitul, îngerii „au dat vestea cea bună păstorilor curățiți într-un fel prin viața liniștită, de isihie pe care o duceau departe de oameni, după cum mulțimea oștirii cerești a transmis locuitorilor pământului preavestita cântare a slăvirii”: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14). Sfântul Dionisie Areopagitul spune că este un privilegiu pentru noi ca „taina dumnezeiască a dragostei lui Iisus pentru oameni să ne fie transmisă prin îngeri, cei care o primesc mai întâi”.

Cântarea bisericească continuă cu următoarea evocare: „Și magii cu steaua călătoresc” care face trimitere la un alt imn numit Troparul Nașterii în care se spune: „Nașterea Ta, Hristoase Dumnezeule, a răsărit lumii lumina cunoștinței, pentru că cei ce se închinau stelelor (adică persanii zoroastrieni) au învățat de la Stea să se închine Ție, Soarele dreptății”. Detaliul magilor călători încheie tabloul descris în Condac. Nașterea Domnului a fost prevestită de toți profeții lui Israel, dar a fost vestită de Dumnezeu întregii lumi vechi. Magii erau reprezentanții marilor preoți persani, oameni învățați care studiau astronomia. Și ei și-au dat seama cu ușurință de semnificația Stelei neobișnuite care s-a arătat pe cer. În religia veche persană era prevestită venirea în lume a Împăratului lumii.

Drumul magilor călăuziți de Stea este simbolul căii pe care noi, oamenii, o avem de parcurs în căutarea și aflarea lui Dumnezeu, care ni S-a descoperit ca fiind „Calea, Adevărul și Viața”. Dumnezeu Se descoperă atât oamenilor simpli, asemenea păstorilor, cât și oamenilor învățați, precum magii, însă ceea ce contează este atitudinea sinceră și smerită a noastră.

Referindu-se la ultimul paragraf al Condacului Nașterii Domnului: „Că pentru noi S-a născut Prunc tânăr, Dumnezeu, cel mai înainte de veci”, Sfântul Cuvios Roman Melodul scrie: „Betleemul a deschis Edenul (deci Raiul). Veniți să vedem, căci desfătare tainică am aflat! Veniți să primim în peșteră bunătățile Raiului! Acolo s-a arătat o rădăcină neudată care rodește iertarea; acolo s-a deschis fântâna nesăpată din care voise să bea David (2 Regi 23, 15-17); acolo, născând Pruncul, Fecioara a potolit și setea de mântuire a lui Adam și pe cea a lui David. De aceea, să mergem acolo unde S-a născut ca Prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de timp!”.

Categories: Articole