„Cele ce am onoarea a vă raporta mai jos nu vi le-aş comunica, dar, întrucât evenimentul la care am avut fericirea să iau parte va intra în domeniul istoriei neamului, de aceea imi permit să vi-l comunic:

Pe ziua de 27 martie a.c. (1918) mă dusesem la Chișinău ca să cumpăr abecedare pentru şcoala de adulți.

Pe la orele 4 p.m. se observă pe stradă o mare fierbere. Trupele erau consemnate în curtea Comandamentului Corpului 6 Armată. Toți vorbeau de o ședință importantă care are loc la Sfatul Ţării şi din care putea ieși Unirea.

Pe la orele 5 încep trupele să sosească în curtea marii biserici a soborului.

Pe la orele 6 încep să vireze aeroplanele românești pe deasupra Chișinăului și îndeosebi pe deasupra armatei. Lume multă, ofiteri superiori, toți sosiți în grabă. Toți vorbesc de un Te Deurm, dar nici biserica nu era deschisă și nici o preparatie, totuși lumea se îngrămădește și așteaptă sosirea autorităților la Te Deum.

La ora 6.30 sosește dl. col. I. Mihăilescu, comandantul Brigăzii 1 Vânători, care, văzând cum stă lucrul, mă autoriză să organizez Te Deum-ul, fiind singurul preot din Regat prezent aici. Trimit după o carte de Te Deum la preoții de la regimentele române, dar nu sosește. În vremea aceasta sosește un protoiereu, care fusese de rând, și câţiva preoţi veniți de curiozitate şi cu toții recunosc că nu avem nici o carte moldovenească în biserică, fiind azvârlite cine ştie în ce dulap pe la Arhiepiscopie.

La orele 7 fără un sfert sosește dl comandant al Pieței și din nou mă autoriză și roagă să organizez Te Deum-ul pe românește. Atunci iau pe părintele arhidiacon al soborului și-i dictez cele 3 ectenii din polihroniu și cele 3 de la sfârșitul Te Deum-ului. Mai sosește în fine şi o carte pe moldovenește, cum zic pe aici, și din ea luăm rugăciunea de multumire.

În ultimul moment, când eram toți îmbrăcaţi şi gata de ieșire în mijlocul bisericii, căci sosiseră toate autoritățile, vine și părintele arhimandrit Gurie, care numai se îmbracă și a ieșit la Te Deum, citind rugăciunea de mulțumire și rostind o scurtă cuvântare patriotică.
Astfel am avut fericirea de a fi singurul preot din Regat care am oficiat la acest mare act istoric, dictând pe românește ecteniile ce trebuiau zise cu această ocazie.

Mai mult, cu de la mine putere, am pus să se pomenească I.PS. Mitropolit Pimen și apoi Arhiepiscopul locului. Preoţii de aici susțineau să se pomenească Sinodul și Patriarhul Rusiei, dar, la obiecția mea că intr-o zi aşa de mare şi de istorică trebuie să lepădăm tot ce e străin, toți au primit să se facă pomenirea așa, deşi știau bine că, din punct de vedere canonic, trebuia numai episcopul locului. Numele I.PS. Mitropolit Pimen, pomenit alături de al iubitului nostru rege, a făcut o frumoasă impresie în public, lucru pe care şi ziarele l-au relevat”. (preot de armată Gheorghe C. Crețu, singurul preot din Regat prezent la acest mare act istoric)

Categories: Articole