Menu Home

Vedenia Sfintei Perpetua

Atunci, mi-a zis fratele meu: «Doamnă soră, iată ești în mare cinste, încât poţi cere o vedenie şi ţi se va arăta dacă o să pătimim sau vom fi liberaţi!» Iar eu, care știam că vorbesc cu Domnul, ale Cărui binefaceri atât de mari le cunoscusem, i-am făgăduit lui cu încredere, spunând: .

«Îţi voi vesti mâine».

Şi am cerut și mi s-a arătat aceasta :

Văd o scară de bronz de o mărime uimitoare, care se ridica până la cer, dar îngustă, pe care nu se putea urca decât unul câte unul; iar pe laturile scării, erau înfipte tot felul de instrumente de fier. Erau acolo săbii, lănci, căngi, cuțite, încât, dacă s-ar fi urcat cineva, fără băgare de seamă, şi fără să privească în sus, ar îi fost sfișiat, şi bucăţi de carne din trupul lui ar fi atârnat de fiare. Sub această scară sta culcat un balaur de o mărime uimitoare, care întindea curse celor ce urcau și-i înfricoșa ca să nu se urce.

Saturus, însă, s-a urcat cel dintâi, fiind cel ce s-a predat de voie, în urmă, din cauza noastră, pentru că el însuși ne instruise (în credință), iar atunci când am fost arestaţi, el nu fusese de faţă. Ajungânt în capul scării, s-a întors spre mine și mi-a zis:

«Perpetua, te susţin ! Dar vezi să nu te muște balaurul acela».

Și eu i-am răspuns: «În numele lui lisus Hristos, nu mă va vătăma».

Iar balaurul de sub scară, ca şi cum s-ar fi temut de mine, şi-a ridicat încet capul și eu am călcat pe capul lui ca și cum aș fi călcat pe prima treaptă.

Iar eu m-am urcat și am văzut o grădină de o întindere foarte mare și în mijlocul ei şedea un bărbat înalt cu părul alb, în haină de păstor care mulgea oile; în jurul lui stăteau multe mii de oameni în alb, iar el a ridicat capul, m-a privit și mi-a zis : «Bine ai venit, copilă!» M-a chemat apoi și mi-a dat din brânza făcută din laptele muls ca o înghiţitură; și eu am primit-o cu mâinile împreunate și am mincat-o; iar toţi cei ce stăteau în jur au zis : «Amin» ! Şi la auzul acestui cuvânt, m-am deșteptat, mestecând nu ştiu ce, ceva dulce.

Îndată am istorisit aceasta fratelui meu și noi am înţeles că vom pătimi iar Saturus va fi primul dintre noi. (Actele martirice)

 

Categories: Articole

plevna

Sari la conținut