O reglementare de valoare a Statutului din 1949 a fost hotărârea de omogenizare a vieţii bisericeşti printr-o mai directă angajare a episcopilor alături de patriarh. În acest sens, s-a încercat întărirea canonului 11 de la Sinodul VII Ecumenic. Este vorba de dreptul de devoluţiune al patriarhului, potrivit căruia un ierarh de grad administrativ superior putea să impună unui ierarh de grad administrativ inferior un iconom. Mitropolitul, de exemplu, avea dreptul să impună unui episcop sufragan să aibă consilier economic, ca să nu se mai ocupe personal de administrarea averii bisericeşti. Aceasta a fost una dintre cele mai importante reglementări aduse de noul statut, deoarece astfel nu mai cădea asupra vreunui episcop vina reală sau inventată că a delapidat. Dintr-odată, întreaga atenţie a episcopului se focaliza mai mult pe lucrarea pastoral-misionară. Patriarhul Justinian dorea ca Biserica să nu greşească şi să elimine astfel prilejul de a i se mai aduce acuzaţii nefondate. În acest sens, el a întărit acest principiu de devoluţiune pe bază canonică şi statutară. Patriarhul Justinian a făcut din Statutul din 1949 baza legislaţiei bisericeşti din ţara noastră. S-au adoptat şi 10 regulamente de aplicare a Statutului, între care cel mai important este Regulamentul de procedură a instanţelor disciplinare şi de judecată al BOR, esenţial pentru existenţa şi funcţionarea consistoriilor şi pentru aplicarea cât mai precisă a legislaţiei bisericeşti.

 Pe baza aceluiaşi statut s-a putut formula şi aplica regulamentul pentru alegerea şi funcţionarea organelor deliberative şi executive din BOR.

Categories: Articole