Mântuitorul numeşte „multe lăcaşuri” (Ioan 14,2) ale Tatălui, măsurile deosebite de înţelegere ale minţii celor ce se sălăşluiesc în lumea de dincolo, vreau să spun, adică, despărţirile şi deosebirile întru care se vor desfăta ei cu mintea. Că nu cu deosebirea locurilor a zis „multe lăcaşuri”, ci cu treptele darurilor.

Că precum fiecare se desfătează de razele soarelui acestuia simţit, după curăţia puterii celei văzătoare a ochiului şi, precum într-o casă un felinar străluceşte o singură lumină, neîmpărţindu-se în multe străluciri, aşa şi în veacul cel ce va să fie, toţi drepţii se vor sălăşui într-o singură bucurie cu nedespărţire.

Şi fiecare, după măsura sa, este luminat de un singur soare gândit şi după vrednicie, gustă bucurie şi veselie ca dintr-un singur aer, un singur loc, un singur scaun, o singură privire şi o singură formă.

Şi nu vede cineva măsurile celui ce îl întrece, nici ale celui mai jos decât dânsul, ca nu văzând darul cel covârşitor al prietenului, sau lipsa sa, să se facă lui acestea pricină de întristare şi de mâhnire. Să nu dea Dumnezeu să fie una ca aceasta acolo unde nu este întristare, nici suspin, ci fiecare se veseleşte înlăuntru, după darul cel dat lui, după măsura sa. Aşa este rânduiala Împărăţiei, aşa este şi rânduiala gheenei şi nu este altă rânduială, care să mijlocească între ele, fără numai felurimea deosebirii răsplătirilor.  (Sf Efrem Sirul)

Categories: Articole