Menu Home

O extraordinară contribuție a Academicianului Emilian Popescu: Sfântul Filip este cel de-al doilea Apostol care a sfinţit pământul românesc

Cu rare excepţii, apostolicitatea creştinismului românesc a fost abordată până de curând doar în legătură cu propovăduirea Cuvântului Evangheliei în Dobrogea (Sciţia Mică) de către Sfântul Andrei. În legătură cu aceasta, există deja o literatură bogată pro şi contra, dar argumente solide aduse în ultimul timp pledează fără echivoc în favoarea apostolatului său pe pământul românesc. 

În ceea ce priveşte pe Sfântul Apostol Filip,

există trei atestări documentare, a căror valoare nu poate fi contestată: calendarul gotic, martirologiile lui Adon şi al lui Usuard. Lor li se adaugă scrieri apocrife, fiecare cu un sâmbure de adevăr, dar pentru acceptarea apostolatului Sfântului Filip în Scythia putem face abstracţie de ele. Merită însă şi acestea să fie analizate şi culese ştirile credibile din ele. 

Apostolatul Sfântului Filip în Scythia trebuie privit drept ceva normal în contextul colaborării la misiune dintre apostoli. Aşa a procedat Sfântul Petru, fiind ajutat de fratele său Andrei în misiunea din Asia, Pont, Galatia, Cappadocia şi Bithynia. Tot aşa şi Sfântul Andrei l-a ajutat pe Filip, concetăţeanul și prietenul său, în misiunea desfăşurată de acesta în Frigia.

Unele tradiţii, considerate de critici verosimile vorbesc de participarea Sfântului Andrei la Efes (desigur, în tovărăşia lui Petru) şi la Hierapolis, oraş important al Frigiei, centru de activitate misionară a Sfântului Filip. Întrajutorarea în evanghelizarea neamurilor este rod al dragostei creştine, care s-a unit, în cazul Sfântului Andrei, cu prietenia deosebită dintre ei. Amintesc doar că prietenia din copilărie a contribuit ca Filip să fie chemat la apostolie al treilea, adică imediat după Petru (Ioan 1, 43-44), şi acest lucru s-a datorat, desigur, rolului Sfântului Andrei, cel dintâi chemat. Când Mântuitorul a înmulţit cele cinci pâini şi cei doi peşti, Andrei şi Filip au fost amândoi protagonişti (Ioan 6, 4-9), iar când evreii elenişti au dorit să meargă la Iisus şi l-au abordat mai întâi pe Filip, acesta merge la Andrei să intervină împreună să fie primiţi (Ioan 12, 20-22). Acestea şi alte întâmplări din viaţa lor, pe care nu le cunoaştem, i-au legat într-o prietenie durabilă, care şi-a dat roadele şi în cazul misiunii lor în Asia Mică şi Scythia. 

Valoarea atâtor documente, care vorbesc de misiunea Sfântului Filip în Scythia, ne încredinţează că nu trebuie să ne mai îndoim a spune: Sfântul Filip este cel de-al doilea Apostol care a sfinţit pământul românesc, propovăduind Cuvântul Evangheliei Mântuitorului Hristos. (Studii deistorie și de spiritualitate creștină)

Categories: Articole

plevna

Sari la conținut