„Coasta aceasta (a Dobrogei, în latura cetății Tomis), măcar că-ntre Geți și-ntre greci e-mpărțita, Însă de Geții rebeli pare să țină mai mult. Vezi într-un număr mai mare pe Geți și sarmați, ce, călare, Vin și se duc tot foind prin a orașului străzi. Nu e niciunul din ei să nu poarte în spate o tolbă, Arc si săgeți ce la vârf unse-s cu fiere de șarpi. Chip fioros, glasul crunt, icoana lui Marte întreagă; Barba și pletele lor n-au fost tăiate nicicând. Mâna deprinsă le e să-nfigă în dusmani cuțitul, Care la orice barbar stă lângă șold în chimir.” (Ovidiu, Tristele, IV)

„Oamenii astia abia de-s vrednici de numele de oameni, Căci mai sălbatici ei sunt chiar decat lupii cei cruzi. Nici nu le pasă de legi, căci dreptatea se pleacă puterii; Paloșul lor bătăios biruie orișice drept. Largii nădragi și cojocul de ger îi păzesc anevoie Iar fiorosul lor chip e acoperit de lung păr. Doar la puțini mai găsești vreo urmă de limbă grecească, Schimonosită și ea de al barbarului glas. Printre norodul de aici nu se află niciunul să poată Spune în graiul latin chiar cel mai simplu cuvant. Eu chiar, poetul roman- iertați-ma, Muze- silit sunt De obicei să vorbesc în al sarmaților grai. Din a dezvățului lungă pricina – desi mi-e rușine- Spun, în memorie-mi vin vorbe latine cu greu. Nu mă îndoiesc că și-n cartea aceasta găsești nu puține Vorbe barbare: a fost locul de vină, nu eu. ” (Ovidiu, Tristele, V)

De aceea, cu temei, Acatistul Sf Andrei are următoarele stihuri:

Bucură-te, că pentru dragostea Lui, prin multe ţări L-ai propovăduit Dumnezeu dătător de viaţă;

Bucură-te, că propovăduind la păgâni credinţa cea în Iisus Hristos, multe necazuri ai răbdat;

Bucură-te, că ai fost bătut cu lemne şi cu pietre;

Bucură-te, că sălbaticii aceia te muşcau;

Bucură-te, Sfinte Andrei, Apostole!

Categories: Articole