Articolul 9 din Statutul BOR din 1948 dă competenţă exclusivă Sfântului Sinod pentru problemele de ordin canonic: „Sfântul Sinod este cea mai înaltă autoritate a Bisericii Ortodoxe Române pentru toate chestiunile spirituale şi canonice”.

 „Articolul 19 din Statutul BOR arată foarte clar că Adunarea Naţională Bisericească nu este competentă pentru problemele care sunt de competenţa Sfântului Sinod: „Adunarea Naţională Bisericească este organul reprezentativ central al Bisericii (reprezentativ în sensul că în ea sunt reprezentate eparhiile, prin delegaţi ai Adunărilor eparhiale, dar acest atribut nu poate fi tradus, în nici un caz, prin „cel mai important”, deoarece Sfântul Sinod este cea mai înaltă autoritate în Biserică – Art 9) pentru toate chestiunile economico-administrative. (Este vorba de chestiunile administrative legate de chivernisirea patrimoniului bisericesc, şi nu administrative în mod general. Dacă termenul „administrativ” ar fi fost un termen generic, ar fi trebuit să se spună: chestiunile economice şi administrative). Aspectele de ordin canonic, deci, (şi revenim spunând că manifestarea sinodalităţii la nivel mitropolitan este o problemă canonică) nu sunt de competenţa Adunării Naţionale Bisericeşti” . Statutul confirmă această calificare canonică a reorganizării sinodalităţii la nivel mitropolitan şi prin faptul că în articolul 20 lit. e nu se vorbeşte despre înfiinţarea de noi structuri de organizare mitropolitană, deoarece aceasta, având caracter canonic, este lăsată în seama Sfântului Sinod” .

 Altă particularitate a statutului BOR din 1948 privește principiul că membrii cu drepturi depline ai Sfântului Sinod sunt doar arhiereii eparhioți . Cum la noi a existat randuiala traditionala si inscrisa in texte de legi (Statutul din 1925,art.1,157), ca si arhiereii vicari sau titulari, sunt membri cu depline drepturi ai Sinodului, lipsirea acestei categorii de arhierei, prin noul Statut(art.11), de calitatea avuta anterior, a provocat nedumeriri si discuții.

Categories: Articole