Cum am putea să ne regăsim adevărata fire

A duce o viaţă virtuoasă nu înseamnă pentru om altceva decât a trăi în confomiitate cu propria sa natură, adică a-şi folosi toate capacităţile în scopul pentru care au fost create: să se îndrepte spre Dumnezeu şi să ajungă la asemănarea cu El.

Sfântul Vasile cel Mare învață că „Dumnezeu ne-a înzestrat cu puterile necesare ca să împlinim toate poruncile pe care ni le-a dat (...) Cu aceste puteri, lucrând corect şi după cuviinţă, facem viaţa noastră virtuoasă prin sfinţenie (...) Iar definiţia virtuţii cerute de Dumnezeu este folosirea acestor daruri ale lui Dumnezeu cu bună-ştiinţă, potrivit poruncii Lui".

Identitatea dintre starea firească- starea lui Adam în rai şi a omului restaurat în Hristos- şi cea virtuoasă este în mod constant subliniată de Sfinţii Părinţi: „Oricât de numeroase ar fi virtuțile pe care le practicăm, ele sunt toate practicate potrivit firii”, scrie Evagrie. „Dacă rămânem în starea naturală, suntem în virtute”, spune Sfântul Ioan Damaschin". Iar Sfântul Isaac Sirul spune şi el explicit că "virtutea este starea firească a sufletului."

Avva Dorotei arată tot aşa că "prin virtuţi se învredniceşte omul a se regăsi pe sine si a reveni la ceea ce e după fire, prin curăţire, cu ajutorul poruncilor lui Hristos”, iar Ioan din Singurătatea spune că atunci când omul se "curăţeşte prin lucrarea virtuților, de fapt se ține în rânduiala firii sale". (J. C. Larchet, Terapeutica bolilor spirituale)


0%
încărcat
Se încarcă
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...