„Sănătatea trupului deschide omului uşile patimilor şi păcatelor, iar neputinţa trupului le închide. În timpul bolii noi simţim că viaţa umană e aidoma unei flori, care tot atunci se usucă, când ea se trece… Zilele noastre pier ca umbra, trupul se usucă ca iarba câmpului, viaţa însăşi a omului puternic e numai suflare; că cu fiecare suflare ea se scurtează, că pulsul e asemeni lovirii pendului de la ceas, îl conduce la ultimul ceas, care aproape întotdeauna bate în acel minut, cînd se gîndeşte, că pînă la acel ceas mai este mult. O, boală amară, dar leac sănătos! Precum sarea conservă şi nu permite pătrunderea viermilor în carne ori în peşte; aşa orice boală păstrează duhul nostru de putreziciunea şi necurăţia duhovnicească, nu permite patimilor, ca viermii duhovniceşti să se nască în noi.” (Sf. Teofan Zăvorâtul)

Deschizându-ni-se ochii, prin meditație și lectură a Părinților, asupra condițiilor vieții zilnice, nu puține gânduri creștinești, izvorâtoare dintr-o matură privire asupra faptului de a avea trupuri nepuincioase, devin faptă prin binecuvântatele urmări ale unei asumări creștine a bolii și suferinței.

Și pentru că suntem neputincioși de nu vom fi întăriți, acum, în săptămâna vindecării orbului din naștere, glăsuim: „Fiind orbit la ochii sufletului, vin la Tine, Hristoase, ca şi orbul cel din naştere, strigând către Tine cu pocăinţă: Tu eşti lumina cea strălucitoare a celor dintru întuneric.”

Întărirea prin har a acestei lucrări de rugăciune, în purtarea fără crâcnire a crucii suferinței, s-a concretizat miercuri, 24 mai 2017, în biserica parohială prin slujirea Tainei Sfântului Maslu.

Categories: Articole