Am privit în vedenia de noapte, şi iată pe norii cerului venea cineva ca Fiul Omului şi El a înaintat până la Cel vechi de zile, şi a fost dus în faţa Lui.

Şi Lui I s-a dat stăpânirea, slava şi împărăţia, şi toate popoarele,, neamurile şi limbile Îi slujeau Lui. Stăpânirea Lui este veşnică, stăpânire care nu va trece, iar împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată. (Dan 7, 13-14)

“Adeseori spunem şi gândim că tatăl nostru, tatăl umanităţii, e Adam, întâiul om zidit. Lucrul e adevărat, dar numai în parte. Adam e părintele nostru, întemeierea ontologică a naturii noastre corupte. Dar natura noastră coruptă nu este adevărata noastră natură. Ontologic vorbind, în adevărata noastră esenţă, suntem toţi, inclusiv Adam, fii ai celui de al Doilea Adam, Domnul nostru Iisus Hristos.

Fără El nu există înţelegere a Creaţiei, fiindcă El este sfârşitul şi scopul tuturor fiinţelor create. De la întâiul Adam avem natura noastră veche, existenţa noastră biologică, peste care Dumnezeu a suflat harul de-viaţă-făcător al Duhului Sfânt; avem „hainele de piele” date nouă de Dumnezeu spre a ne ocroti de consecinţele căderii; avem, în cuvintele Sfântului Grigorie al Nyssei, „cea de a doua creaţie” care ne-a fost dată pentru a ne face în stare să supravietuim consecinţelor distructive ale neascultării. Adevărata noastră natură însă, natura noastră veşnică, nestricăcioasă, slăvită, o avem de la Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Omului, Iisus Hristos Cel Întrupat, Înviat, Înălţat de-a dreapta Tatălui. El a luat asupra Sa natura noastră şi ne-a dat-o înapoi nestricăcioasă şi veşnică, aşezând-o de-a dreapta Dumnezeirii în slavă negrăită”. (Alexandros Kalomiros)

Categories: Articole