Mărturia unui ucenic apropiat al patriarhului Nicodim ilustrează vocația și personalitatea marelui arhiereu:
a) Tactul de conducere, blândețea, bunătatea, indelunga răbdare şi râvna necontenită spre cele spirituale. Zi şi noapte lucrează, munceşte fără preget, o caracteristică a oamenilor să.nătoşi şi harnici.
b) Fastul şi splendoarea cu care săvârşeşte slujbele dumnezeeşti. Înalt Prea Sfintia Sa nu slujeşte decât încadrat de doi arhierei şi însoţit de tot clerul catedralei. Veştmintele şi mitra Înalt Prea Sfinţiei Sale sunt din cele mai scumpe şi alese, cunoscut fiind că Înalt Prea Sfintia Sa personal are peste zece rânduri de veştminte, care de care mai frumoase şi mai de preţ. Când slujeşte Patriarhul se schimbă totul şi veştminte şi acoperămintele Sf. Mese și Sf. Vase, aducându-se din Palat cele mai. de preţ. Din această pricină Catedrala este tixită de lume, veniţi din toate părţile Capitalei, ba şi din provincie.
c) Ocupaţiunea Înalt Prea Sfinţiei Sale în orele libere de cancelarie este gospodăria şi cărturăria, cunoscut fiind că Înalt Prea Sfinţitul Patriarh Nicodim este un neîntrecut gospodar şi neobosit cărturar. A scos de sub tipar până acum peste 100 de volume. Terminând cu Biblia, dată într-o versiune pe înţelesul tuturor, întreagă şi prescurtată în Mica Biblie, ilustrată şi simplă, acum tipăreşte o operă de mare valoare teologică, o traducere după distinsul teolog rus Lopuhin, „Istoria Biblică“. Ieşind până acum de sub tipar trei volume mari şi fiind pus sub presă volumul al IV şi V-lea. Prin aceasta de exemplu de muncă şi celorlalţi ierarhi, ca şi întregului cler, ca să-l urmeze pe calea aceasta a cărturăriei, atât de potrivită cu menirea clerului.
d) Patriarhul Nicodim era fiu de țăran și trăsăturile sufletești sănătoase ale țăranului român le-a avut toata viața: cald patriotism – era mândru ca este român – și adânc credincios. Ținea la prestigiul Bisericii Ortodoxe, Biserica țării. El era patriarhul României – așa semna totdeauna actele. (În Biserica noastră instituția patriarhatului recunoscută „de jure” în anul 1925, nu exista „de facto” până la promulgarea Statutului BOR din 1948, existând doar titlul onorific de patriarh fără niciun drept real propriu-zis, ci numai cu drepturi onorifice, în fond patriarhul fiind numai un Mitropolit Primat. Creată fiind instituția patriarhatului, prin statut, s-a creat și aparatul prin care Patriarhul să-și poată exercita drepturile- Administrația patriarhală, compusă din doi episcopi vicari, șase consilieri administrativi, cancelaria patriarhală și corpul de inspecție și control. Prin înființarea instituției patriarhatului, Biserica Ortodoxă Română și-a dobândit titlul real de „Patriarhia Română”.)
e) A înteles îndata că măsurile pe care le lua noua stapânire comunista erau un atentat la bunurile cele mai sfinte ale poporului român: Patria și Biserica și nu era dispus să facă nicio concesie; cu el nu se puteau duce tratative.
Categories: Articole