Un lucru e vrednic de mirare: într-un singur an şi în vâltoarea nestatorniciei şi frământărilor politice ale sinuosulul domnitor Vasile Lupu, marele ierarh moldovean Varlaam are timp şi putere să adune un sinod al celor două ţări românești, în nesfârşite războaie până atunci, pentru ajutorarea celei de a treia surori în suferinţă; are putinţa să compună o combatere a ereziilor protestante -un cap de operă a genului -şi s-o şi tipărească!

Cu aceasta slujea el cele două ţinte ale vieţii sale, de român şi de păstor creştin: menţinerea unităţi neamului românesc şi a ecumenicităţii creştine ortodoxe. 

Acest Răspuns e intitulat „Cartea carea să chiamă Răspunsul inpotriva Catihismusului calvinesc, făcută de părintele Varlaam Mitropolitul Suciavei, şi Arhiepiscopul Țării Moldovei. Tipărit la 7153/1645“. (Prof N. Chițescu)

În capitolul 54 mitropolitul sfânt se aplecă asupra înțelesului conceptului de mijlocire a sfinților.

Căci cum se cade să înțelegem chemarea Sfinților în ajutor, pentru ca să vorbească pentru noi?

Fiindcă chemarea Sfinților o facem, pentru ca să vorbească pentru noi către Domnul Dumnezeu.

Însă nu îi chemăm ca pe niște dumnezei, ci ca pe niște slugi și prieteni ai lui Dumnezeu, înaintea Căruia vorbesc și pe Care Îl preaslăvesc. 

Și nu le cerem ca să ne ajute cu puterea lor, ci vorba și rugăciunea lor le cerem, pentru ca să ne dea nouă darul lui Dumnezeu. Așa și pe Sfinții de aici, care încă sunt vii în această lume, se cade să-i chemăm și să ne smerim [în fața lor], pentru ca să se roage lui Dumnezeu pentru noi. Căci la fel a făcut și Apostolul Pavel, care spune: „Vă rog pe voi, frați cu Domnul nostru Iisus Hristos și cu iubirea Duhului Sfânt, să mă ajutați cu rugăciunea pentru mine către Dumnezeu [Rom. 15, 30]. Și într-alt loc le spune corintenilor: „Spre Dânsul nădăjduim că încă ne va mai izbăvi, ajutându-ne și voi cu rugăciunea pentru noi” [II Cor. 1, 10-11]. Dar și el însuși se ruga pentru ei lui Dumnezeu, după cum mărturisește: „Pentru voi, pentru toți, cu bucurie fac rugăciune” [Filip. 1, 4]. Iar din aceasta reiese două lucruri: unul, că Sfinții, în această lume, până cât au fost vii, i-au rugat pe alții să vorbească pentru dânșii către Dumnezeu; al doilea: că suntem datori, unul pentru altul, de a ne ruga lui Dumnezeu. Căci pentru aceasta stă scris: „Deci Petru era străjuit în temniță, iar rugăciuni se făceau în sobor cu dinadinsul, pentru dânsul, către Dumnezeu” [F. Ap. 12, 5]. Așadar, după cum ne-a învățat și Sfântul Apostol Pavel, dacă rugăciunea Sfinților este folositoare în această lume, cum să nu fie cu atât mai mult folositoare, dacă Sfinții se roagă pentru noi din ceruri? Căci aici, pe pământ, cât sunt încă vii, nu știm ce sfârșit vor avea Sfinții. Căci sunt în harul lui Dumnezeu, dar încă în păcatele lumii de aici și încă nu sunt aleși. Căci dacă atâta timp cât sunt pe pământ [rugăciunea lor] merge în ceruri și astfel e de folos rugăciunea lor, cu atât mai mult e de folos rugăciunea Sfinților din ceruri. Căci dacă nu vom ști noi, aici, pe pământ, de Îngeri  și de sufletele Sfinților, și de ajutorul și de slujba pe care o fac slujindu-ne pe noi sau dacă aceia nu ar ști de noi și nu ne-ar sluji nicidecum, nu am avea niciun folos din prietenia cu ei, pentru că persoanele lor ar fi ca și când nu ar exista. Și acest lucru, să dea Dumnezeu, să nu îl spună nimeni [dintre noi]. Pentru că cei care spun asta sunt din ceata lui Epicur și din cea a saducheilor și din erezia calvină. Căci aceia spun, în mod viclean, că nu trebuie să știm nimic despre Sfinți și despre morți, pentru că nici aceștia nu știu nimic despre noi. Însă să nu dea Dumnezeu ca să ne despărțim de Sfinții noștri și de Îngeri, după cum spune Prorocul David: „Partea mea este în pământul celor vii” [Ps. 141, 5]. Fiindcă cerul este pământul celor vii, pe când pământul este al celor morți. Pentru aceea, noi, cei care murim, avem parte și moștenire în ceruri. Iar dacă nu am avea parte de ajutorul lor și de prietenia cu ei, atunci ce am avea în comun cu aceștia?  

Iar dacă va spune cineva că Sfinții nu vor să se roage pentru noi și nici nu pot să facă acest lucru, atunci îi nedreptățesc foarte mult. Căci prin cinstea pe care o au [la Dumnezeu] și prin dragostea pe care o au pentru noi, am ajunge să avem o mai mare dragoste între noi, aici, pe pământ, dacă ne-am ruga unul pentru altul.

Căci în ceruri e plină și adevărată cinstea și dragostea lor [reciprocă]. 

Căci dacă noi putem să ne rugăm pentru frații noștri, ei cum de nu pot să facă același lucru? 

Și cum de nu au puterea [ca să se roage pentru noi], când trăiesc într-o asemenea cinste și slavă [dumnezeiești]? 

Iar dacă va spune cineva, că din cauza Mântuitorului nostru Iisus Hristos nu vor Sfinții să se roage, pentru că numai El singur este Mântuitorul nostru, Care Se roagă pentru noi către Părintele Său, și pe nimeni dintre slujitorii Săi nu îi lasă să facă acest lucru, căci nimeni nu poate mijloci mila lui Dumnezeu și darurile cerești de la Părintele Său în afară de El, atunci aceste lucruri le spun oameni care nu înțeleg diferența dintre mijlocirea lui Hristos și rugăciunea Sfinților. 

Fiindcă Domnul este Mijlocitorul nostru pentru mântuirea și răscumpărarea 

noastră, pe când Sfinții sunt numai corugători cu noi. 

Și atunci, cum strâmbăm noi mijlocirea lui Hristos, dacă ne rugăm către El, împreună cu Sfinții Săi? 

Căci atunci când eu mă rog pentru tine atâta timp cât sunt viu, aici, pe pământ, nu fac nicio strâmbătate mijlocirii lui Hristos. Iar dacă auzim că Sfinții, în ceruri, se roagă pentru noi, atunci întrebăm: Dar pentru ce? Însă Sfinții sunt mai mari și mai vestiți decât noi. Iar cine se pleacă și se smerește lor, ca să îi roage să se roage pentru el, atunci mai mare cinste și mai mare slavă Îi aduce lui Hristos, căci atunci se smeresc Sfinții lui Dumnezeu împreună cu noi și cer de la Dânsul, în cer, tot binele pentru noi.  (Pr Dr Doru Octavian Picioruș)

Categories: Articole