Localitatea Valea Mare a luat deci ființă efectiv pe nucleul acareturilor sezoniere păstorești, și a fost în mod „oficial” întemeiată  prin împroprietăriri în etape a unor cetățeni din comuna Ulmu și din alte localități învecinate, ca urmare a reformelor agrare ulterioare Războiului de Independență, în special prin Legea pentru împroprietărirea însurățeilor pe moșiile statului (după 12 februarie 1879- 18 împroprietăriri; în 1880- 12 împroprietăriri; iar în 1882- 129 împroprietăriri), drept pentru care, până în ziua de azi, multe familii își trag numele de la „strămoșii întemeietori”: Gavrilă, Jerlăianu, Bucur, Radu, Alexandru și au amplasamentul imobilelor pe „locul vechi de moștenire” prin divizarea lotului originar. În timp foarte scurt se constată o explozivă creștere a populației noii localități, fapt vizibil prin prisma faptului că în 1888, localitatea număra deja 300 familii și 1500 de suflete , în 1906 erau 250 familii cu o populație de 2257 locuitori.

Data de 1 aprilie 1891, când intră în vigoare Legea pentru organizarea comunelor rurale se recunoaște, pe două paliere, dezvoltarea și însemnătatea locală a așezării:

   1- localitatea primește un nume nou- Plevna, atât din considerent onomastico-istoric al epocii, pentru noile așezări întemeiate după câștigarea independenței, dar și favorizat de relieful vălurit, se pare, destul de asemănător cadrului geografic al localității omonimic-patronime din Bulgaria, loc de eroică și răsunătoare izbândă a armatei române. Se pierde astfel legătura cu mediul transhumant, localitatea începând să se individualizeze prin alte trăsături;

   2- statutul satului se modifică, în localitate de prim rang, ca sediu de comună, în principal pe baza argumentului demografic. La anul 1906 situația se prezenta astfel: „în întrega comună ( și parohie) sunt 476 familii distribuite astfel: 250 în satul Valea Mare, 135 în Valea Rusului, 90 în Domnița Maria și 1 în Hoinari”. (Wikipedia)

Categories: Articole