Menu Home

Hotărârea dogmatică a sinodului VI Ecumenic

 La 23 ianuarie se pomenește al șaselea Sinod Ecumenic, convocat de Împăratul Constantin Pogonatos (Pogonatul) (668-685) la Constantinopol în anul 681 pentru a se combate erezia monotelită. Au fost prezenţi 171 Sfinţi Părinţi care au confirmat doctrina celor doua firi ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cea divină și cea umană.

Sinodul a elaborat următoarea hotărâre de credință:

Urmând, aşadar, celor cinci sfinte şi ecumenice Sinoade şi Părinţilor sfinţi şi vestiţi şi hotărând într-un glas, [Sinodul] Îl mărturiseşte pe Domnul nostru Iisus Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu, Unul din Sfânta, deofiinţa şi de viaţă făcătoarea Treime, desăvârşit în dumnezeire şi Acelaşi desăvârşit în omenitate; Acelaşi Dumnezeu adevărat şi om adevărat, din suflet raţional şi trup; deofiinţă cu Tatăl după dumnezeire şi Acelaşi deofiinţă cu noi după omenitate, întru toate asemenea nouă afară de păcat; născut mai înainte de veci din Tatăl după dumnezeire, Acelaşi [născut] în vremurile din urmă pentru noi şi pentru a noastră mântuire de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria -în mod propriu şi după adevăr Născătoare de Dumnezeu după omenitate; pe Unul şi Acelaşi Hristos, Fiu, Domn, Unicul Născut, cunoscut în două firi, fără contopire, fără schimbare, fără separare, fără divizare, deosebirea dintre firi nefiind în niciun fel desfiinţată din cauza unirii, ci mai degrabă păstrându-se şi reunindu-se specificul fiecărei firi într-o singură persoană şi într-un singur ipostas; nu împărţit sau divizat în două persoane, ci Unul şi Acelaşi Fiu, Unicul Născut, Dumnezeu-Cuvântul, Domnul Iisus Hristos, aşa cum au învăţat dintru început prorocii despre El, precum Însuşi Iisus Hristos ne-a învăţat şi precum Simbolul sfinţilor Părinţi ne-a transmis. 

 Şi propovăduim la fel, după învăţătura sfinţilor Părinţi, două voiri sau voinţe naturale în El şi două lucrări naturale [unite] fără divizare, fără schimbare, fără împărţire, fără contopire. Iar cele două voinţe naturale nu sunt contrare una alteia, aşa cum au spus necredincioşii eretici, să nu fie!, ci voinţa Sa umană urmând, şi nu rezistând sau luptându-se, ci mai degrabă supunându-se voinţei Sale dumnezeieşti şi atotputemice. Căci trebuia ca voinţa trupească să fie mişcată şi supusă voinţei divine, după [cuvântul] preaînţeleptul[ui] Atanasie. Căci, precum despre trupul Său se spune şi este trupul lui Dumnezeu-Cuvântul, tot astfel şi despre voinţa naturală a trupului Său se spune şi este proprie lui Dumnezeu-Cuvântul, după cum El Însuşi spune: „Pentru că M-am coborât din cer nu ca să fac voia Mea, ci voia Tatălui Care M-a trimis”. Numeşte a Sa voia trupului Său pentru că şi trupul a devenit al Său. Căci, în acelaşi mod în care preasfântul şi nepătatul Său trup însufleţit, îndumnezeindu-Se, nu a fost nimicit; ci a rămas în propria definiţie şi raţiune, tot astfel si voinţa Sa omenească, [fiind] îndumnezeită, nu a fost nimicită, ci mai degrabă salvată, după cum spune Grigorie Teologul: „Căci voinţa Aceluia înţeles ca Mântuitor nu este contrară lui Dumnezeu, fiind îndumnezeită în totalitate””. 

Noi slăvim două lucrări naturale [unite] fără divizare, fără schimbare, fără împărţire, fără contopire în Acelaşi Domn al nostru Iisus Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu, adică o lucrare divină şi o lucrare omenească, după cum afirmă lămurit de Dumnezeu cuvântătorul Leon: „Căci fiecare chip lucrează în comuniune cu celălalt ceea ce-i este propriu, Cuvântul lucrând cele proprii Cuvântului, iar trupul săvârşind ce este al trupului“. Fiindcă, desigur, nu vom admite o singură lucrare naturală a lui Dumnezeu şi a făpturii, pentru ca nu cumva să ridicăm făptura în fiinţa divină, nici să reducem ce este caracteristic firii divine la ceea ce este potrivit făpturii. Deoarece cunoaştem că [atât] minunile, [cât] şi pătimirile sunt ale Unuia şi Aceluiaşi, conform uneia sau alteia din firile din care este alcătuit şi în care îşi are existenţa, aşa cum a spus dumnezeiescul Chiril. 

Aşadar, păzind întru totul „fără contopire” şi „fără divizare”, mărturisim totul în puţine cuvinte: crezând că Unul din Sfânta Treime este chiar şi după Întrupare Domnul nostru Iisus Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu, afirmăm că cele două naturi ale Sale strălucesc în unicul Său Ipostas, în care a arătat, de-a lungul întregii Sale locuiri iconomice în lume, atât minunile, cât şi pătimirile, nu în închipuire, ci în adevăr, deosebirea dintre naturi fiind cunoscută în acelaşi unic Ipostas după faptul că  fiecare natură voieşte şi lucrează cele proprii ale sale în comuniune cu cealaltă; în acord cu această învăţătură, slăvim două voinţe şi două lucrări naturale, împreună-lucrătoare Spre mântuirea neamului omenesc. 

Aşadar, acestea fiind stabilite de noi cu cea mai mare exactitate şi grijă, hotărâm că nu îi este îngăduit nimănui să întocmească, să scrie sau să compună o altă [mărturisire de] credinţă, să cugete sau să-i înveţe pe alţii. Cei care îndrăznesc să compună o altă [mărturisire de] credinţă, să prezinte sau să înveţe sau să transmită un Simbol [de credinţă] diferit celor care doresc să vină din păgânism, iudaism sau de la orice altă erezie la cunoaşterea adevărului, sau să introducă expresii noi, sau să inventeze cuvinte pentru a răsturna cele stabilite acum de noi aceştia, dacă sunt episcopi sau clerici, să fie îndepărtaţi, episcopii din episcopat, iar clericii din cler, iar dacă sunt monahi sau laici, să fie anatematizaţi.” (Hotărârea dogmatică a Sinodului VI Ecumenic, trad Pr Sorin Șelaru)

Categories: Articole

plevna

Sari la conținut