Credința, pocăința, raiul și dragostea- definite de Sf Isaac Sirul

Credinţa este uşa tainelor. Căci ceea ce sunt ochii trupeşti pentru lucrurile supuse simţurilor, aşa e şi credinţa, cu ochii ei înţelegători, pentru vistieriile ascunse. Avem, cum zic părinţii, doi ochi sufleteşti, precum îi avem pe cei doi ochi ai trupului. Şi nu facem aceeaşi întrebuinţare de fiecare, în vedere. Cu un ochi privim cele ascunse ale slavei lui Dumnezeu, cele ascunse în lucruri, adică puterea şi înţelepciunea Lui şi pronia Lui împreună veşnică faţă de noi, cea cunoscută din măreţia chivernisirii Lui. La fel privim cu acest ochi cetele cereşti, cele împreună-slujitoare cu noi. Iar cu celălalt ochi, privim slava firii Lui celei sfinte, când va binevoi să ne conducă în lăuntrul tainelor celor duhovniceşti şi ne va deschide marea credinţei în cugetarea noastră.

Pocăinţa s-a dat oamenilor după botez, ca un har peste har. Căci pocăinţa este a doua naştere din Dumnezeu, şi darul a cărui arvună am primit-o prin credinţă îl primim prin pocăinţă. Pocăinţa este uşa milei, deschisă celor ce o caută pe ea. Prin uşa aceasta intrăm la milă; şi dacă nu intrăm prin ea, nu aflăm mila. Pentru că toţi au păcătuit, după dumnezeiasca Scriptură, «îndreptându-ne în dar prin harul Lui» (Rom. 3, 24). Pocăinţa este al doilea har ce se naşte în inimă din credinţă şi frică. Iar frica este toiagul părintesc ce ne călăuzeşte până ce vom ajunge în raiul duhovnicesc al bunătăţilor. Şi când vom ajunge acolo, ne lasă şi se întoarce.

Raiul este dragostea lui Dumnezeu, în care se cuprinde desfătarea de toate fericirile. Ε locul unde fericitul Pavel a fost hrănit cu o hrană mai presus de fire. Şi după ce a gustat acolo din pomul vieţii, a strigat, zicând: «Cele ce ochiul nu le-a văzut şi urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, pe acelea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El» (I Cor. 2, 9). De la pomul acesta a fost oprit Adam, prin sfatul diavolului. Pomul vieţii este dragostea lui Dumnezeu, de la care a căzut Adam şi nu s-a mai întîlnit cu bucuria.

Cel ce a aflat dragostea mănâncă pe Hristos; Îl mănâncă pe Hristos în fiecare zi şi ceas şi se face prin aceasta nemuritor. «Că cel ce mănâncă, zice, din pîinea pe care Eu voi da-o lui, nu va vedea moartea în veac» (In. 6, 58). Fericit este cel ce mănâncă din pâinea dragostei care este Iisus. Că cel ce se hrăneşte din dragoste se hrăneşte din Hristos, Dumnezeu Cel peste toate, o mărturiseşte Ioan zicând: «Dumnezeu este iubire» (I In. 4, 8). Deci cel ce vieţuieşte în dragoste rodeşte viaţă din Dumnezeu şi respiră în lumea aceasta aerul învierii din cele de aici. În acest văzduh se vor desfăta drepţii după înviere. Dragostea este Împărăţia pe care Domnul a făgăduit în chip tainic apostolilor, că o vor mânca în Împărăţia Lui. Căci ce este: «Mâncaţi şi beţi la masa Împărăţiei» (Lc. 22, 30) decît dragostea ? Pentru că dragostea e în stare să hrănească pe om în locul mîncării şi băuturii. «Acesta este visul care veseleşte inima omului» (Ps. 103, 16). Fericit cel ce bea din vinul acesta. Din acesta au băut desfrânaţii şi s-au ruşinat; şi păcătoşii, şi au părăsit căile patimilor; şi beţivii, şi s-au făcut postitori ; şi bogaţii, şi au dorit sărăcia; şi cei ce flămânzesc, şi s-au îmbogăţit cu nădejdea; şi bolnavii, şi s-au făcut puternici; şi cei neînvăţaţi, şi s-au înţelepţit.



www.parohiaplevna.ro; parohiaplevna@gmail.com



0%
încărcat
Se încarcă
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...