Actul martiric al sfintelor Perpetua şi Felicitas, care au pătimit pentru Hristos împreună cu alţi patru tineri creştini în timpul împăratului Septimiu Sever, este unul dintre cele mai complete şi preţioase dintre actele martirice pe care ni le-a transmis Antichitatea creştină, în forma lor originală, în limba latină, redactate de un martor ocular – după istorisirea autentică lăsată de Sfânta Perpetua şi după viziunea martirului Satyrus, consemnează și o seamă de acte religioase comune creștinilor din toate timpurile. Spre pildă, rugăciunea de mijlocire pentru cei răposați este prezentă ca urmare a unei viziuni a Sfintei Perpetua:

După puţine zile, pe când ne rugam cu toţii, mi-a scăpat pe neaşteptate, în mijlocul rugăciunii un cuvânt şi am numit pe Dinocrate. Şi m-am mirat, fiindcă niciodată nu-mi venise în minte decât atunci încât m-am întristat, amintindu-mi de suferinţă lui. Am înţeles îndată că sunt vrednică (să mă rog) şi că trebuie să mă rog şi pentru el, Şi am început să mă rog îndelungat pentru el si să plâng către Domnul. Îndată, chiar în noaptea aceea, mi s-a arătat aceasta : văd pe Dinocrate, ieşind dintr-un loc întunecos, unde erau mulţi, foarte aprins de căldură și însetat, cu faţa murdară şi palid la culoare purtînd pe faţă rana pe care o avea când a murit. Acest Dinocrarte era fratele meu după trup, de şapte ani, şi a murit de o boală care-i cancerase rău faţa, astfel încât moartea lui a fost ceva îngrozitor pentru toți oamenii. Pentru el deci m-am rugat. Şi între el si mine era o mare depărtare, încât nu puteam să ne apropiem unul de altul nici eu nici el. Era, apoi, în locul acela, unde se afla Dinocrăte o fântână plină cu apă având marginea mai înaltă decât statura capilului. Și se întindea Dinocrate ca şi cum ar fi vrut să bea. Eu sufeream, fiindcă fântâna aceea avea apă şi totuşi, din cauza înălţimii marginii, el nu putea să bea. Mu-m deşteptat şi am înţeles că fratele meu se chinuieşte. Dar aveam credința că voi fi de folos la chinul lui. Si m-am rugat pentru el în toate zilele, până când am trecut în închisoarea din tabără (militară) ; căci noi avem să luptăm la sărbătorile militare, date atunci în cinstea zilei de naștere a împăratului Geta. Şi m-am rugat pentru el ziua şi noaptea, gemâd şi lăcrimând să mi se împlinească rugăciunea. 

În ziua în care am rămas în butuci mi s-a arătat aceasta : Văd locul pe care-l văzusem mai înainte şi pe Dinocrate cu trupul curat, bine îmbrăcat şi răcorit; iar unde era rana, văd doar un semn. Şi fântâna pe care o văzusem mai înainte avea acum marginea micșorată până la mijlocul copilului. Curgea fără încetare apă din ea şi pe marginea ei se afla un vas plin cu apă. Dinocrate s-a apropiat şi a început să bea din el, iar apa din vas nu se împuțina. Şi sărturându-se, s-a depărtat de apă ca să se joace, bucurându-se, în felul copiilor. Şi m-am deşteptat. Am inţeles atunci că el a scăpat de pedeapsă.