Prin sufletul tău va trece sabie (Lc 2, 35)

Șapte pricini pentru care cei cucernici și drepți sunt cercetați de suferință.

Primul motiv pentru care și cei cucernici sunt cercetați de suferință este, pentru ca ei să nu se înalțe pentru faptele cele bune și pentru meritele lor.

 Al doilea pentru a vedea că și sfinții și cei cucernici sunt oameni neputincioși și atunci când cineva vă sfătuiește să-i urmați, bunăoară pe Petru și Pavel să nu puteți zice că aceia ar fi dobândit cu totul altă fire și nu pot fi urmați. Pătimirile lor arată că și ei au fost oameni ca și noi. 

 A treia pricină este că puterea lui Dumnezeu să se arate tare întru slăbiciune și să biruiască chiar cătușele și așa să se înmulțească slava lui Dumnezeu!

 Al patrulea motiv, pentru că răbdarea celor cucernici, cu atât mai dovedită să fie și să se arate că ei nu pentru plată au slujit lui Dumnezeu, ci chiar și în mijlocul nenorocirii ei au arătat cea mai mare dragoste către Dânsul.

 A cincea pricină este că toți cei căzuți în nenorocire, la privirea celor cucernici și a suferințelor lor să poată afla mângâiere și îmbărbătare.

 A șasea pricina este ca noi să gândim la înviere și la nemurire, când noi vedem pe un om drept plini de fapte bune, care petrece viața sa cea pământească în nenumărate trude și nevrând suntem siliți a gândi la judecata cea de apoi. Căci dacă oamenii nu lasă fără plată și fără răsplătire pe cei ce poartă greutăți, pentru ei, cu cât mai mult Dumnezeu va răsplăti pe aceia care atât de mult au răbdat pentru El. Dacă Dumnezeu vrea așa, atunci la sfârșitul acestei vieți trebuie să vină alta în care ei să-și ia răsplata pentru pătimirile lor de pe pământ.

Al șaptelea motiv este că cei cucernici prin necazuri mai mult se adeveresc și se fac vrednici de o răsplătire mai mare. 


www.parohiaplevna.ro; parohiaplevna@gmail.com



0%
încărcat
Se încarcă
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...