Cea mai înaltă şi nobilă cale de a-l aduce închinare lui Dumnezeu e imnul şi cântarea bisericească, în ale căror forme noi a fost modelată întreaga învăţătură a Sfintei Scripturi, după ce a trecut prin „topitoarele” simţirii dumnezeieşti a Sfinţilor Părinţi, pentru a ni se descoperi toate sensurile şi învăţăturile trebuincioase mântuirii. În Marele Canon, Sfântului Andrei Ierusalimiteanul include un dialog al omului păcătos cu propria sa conştiinţă, luminată de citirea Sfintei Scripturi.
Suflete al meu, suflete al meu, scoală ! Pentru ce dormi ? Sfârşitul se apropie, şi vei să te tulburi. Deşteaptă-te dar, ca să se milostivească spre tine Hristos Dumnezeu, Cel ce este pretutindenea şi toate le plineşte.
Vino, ticăloase suflete, împreună cu trupul tău, de te mărturiseşte la Ziditorul tuturor. Părăseşte de acum dobitocia cea dinainte şi du lui Dumnezeu lacrimi de pocăinţă.
Se apropie, suflete, sfârşitul se apropie, şi nu te grijeşti; nu te găteşti. Vremea se scurtează, scoală-te, aproape lângă uşi este Judecătorul; ca un vis, ca o floare trece vremea vieţii. Pentru ce în deşert ne tulburăm.
Deşteaptă-te o sufletul meu ! Ia seama faptelor tale care ai făcut, şi le dă pe ele înaintea ochilor tăi; varsă picături de lacrimile tale; spune cu îndrăzneală faptele tale şi cugetele tale lui Hristos, şi te îndreptează.
Suflete al meu, suflete al meu, scoală ! Pentru ce dormi ? Sfârşitul se apropie, şi vei să te tulburi. Deşteaptă-te dar, ca să se milostivească spre tine Hristos Dumnezeu, Cel ce este pretutindenea şi toate le plineşte. (Triod)
Categories: Articole