Menu Home

Departe cu trupul dar aproape cu duhul- mijlocire pentru creștinii ce #stauacasa

  Toţi credincioşii din parohie vor fi pomeniţi la Sfintele Liturghii, îndeosebi acum, când aceştia nu pot participa fizic la Sfânta Liturghie, ci doar spiritual, de la distanţă. (Cancelaria Sfântului Sinod)

 În aceste timpuri de grea încercare pentru lumea întreagă, creştinii, aşa cum au făcut-o întotdeauna în momentele grele, aleargă cu încredere la Maica Domnului, spre a-i cere ajutorul, mijlocirea şi ocrotirea sa de maică a creștinilor, îndeosebi la sărbătoarea Buneivestiri, 25 martie 2020.

 Chiar dacă restricțiile impuse de autorități duc la desfășurarea slujbelor doar cu participarea preotului și a cântărețului, „și chiar dacă poporul nu poate veni, el este îmbrățișat de Mântuitorul Hristos și este parte din Trupul Lui prin dumnezeiasca Liturghie pe care preotul și o persoană sau două o slujesc acolo”, nu sunt uitați în rugăciunile Sfintei Liturghii, ci sunt pomeniți nominal, de către preot în momentul pregătirii cinstitelor daruri, iar cântărețul, în numele creștinilor din parohie, potrivit practicii cultice tradiționale, în numele creștinilor din parohie, aprinde lumânări la icoana praznicală a Buneivestiri, din mijlocul naosului.

www.parohiaplevna.ro; parohiaplevna@gmail.com

Categories: Articole

plevna

Sari la conținut