Psihologia suferindului. Responsabilitatea creștinilor în situație de molimă

 Grija comunității creștine față de cei năpăstuiți este un aspect nu doar dorit al propovăduirii Evangheliei, ci este chiar inima vie a creștinismului.

 „În Alexandria, la anul 268, se iveşte un tifos violent. Păgânii -spune Sf Dionisie al Alexandriei- alungau din casele lor pe cei atinşi de contagiune, părăseau pe cei mai apropiaţi prieteni ai lor, aruncau în piaţa publică pe cei cari încă trăiau, dădeau cadavrele la câini, fără înmormântare, nădăjduind, în zadar, ca prin aceasta să scape de atingerea boalei. 
 Creştinii, dimpotrivă, văzând în acest flagel, ca în toate necazurile vieţii, o încercare trimisă de sus, pentru a exercita răbdarea lor şi a-i întări în credinţă, primeau aceasta cu seninătate şi o înfruntau cu 
curaj. Cuprinşi de o caritate arzătoare şi uitând toate grija de ei înşişi, o mulţime dintre ei vizitau, ziua şi noaptea pe bolnavi, şi îi ingrijeau pentru dragostea faţă de Iisus. Preoţi, diaconi, laici şi printre ei cei mai aleşi din turma credincioşilor muriră, ca victime ale contagiunii, fericiţi că-şi sacrifică viaţa, pentru prietenii şi fraţii lor.   Alţii strângând în braţele 
lor pe sfinţii cari abia işi dăduseră sufletul, le închideau ochii, îi luau pe umerii lor, îi spălau, îi  înveleau cu un lintoliu, până când, loviţi la rândul lor, şi ei primeau dela supravietuitori acelaşi serviciu".

 La fel se întâmplă în vremea împăratului Maximim, când se abătuse asupra populaţiei din Alexandria ciuma, complicată cu foamete. Tot oraşul gemea de plânsete, creştinii dădeau însă dovadă de iubire eroică, îngropând morţii căzuţi pe străzi, alţii, adunând pe flămânzi şi distribuindu-le pâine la toţi, fără deosebire de religie. "Bogaţii păgâni, înspăimântaţi de 
mulţimea cerşetorilor, după ce câtva timp au împărţit milostenii, temându-se, în sfârşit, de a se 
vedea ei înşişi reduşi la cerşetorie, s-au restrâns într-o sgârcenie neînduplecată. Cele două rele se dublau deodată, în intensitate, încât toată cetatea răsuna de gemete şi de plânsete; nu arareori se vedeau scoțând din aceeaşi casă, două sau trei cadavre deodată. 
 Numai creştinii dădură în această ocazie, dovezi de o caritate cu adevărat eroică. Cu toate că aveau să se plângă, ca şi cei din Cartagina, de persecuţiile de curând îndreptate împotriva lor, uitând într-o aşa de mare nenorocire, nedreptatea vrăjmaşilor lor, unii se devotară, la îngroparea morţilor, de care străzile erau pline; alţii, adunând în pieţele pline pe nenorocitii strânşi de foame, împărţeau pâine tuturor, fără deosebire, în aşa fel, încât chiar duşmanii lor nu ezitară a recunoaşte că ei, singuri, serveau cu sinceritate pe Dumnezeu şi toată cetatea se resimţea de laudele la adresa lor”. 

www.parohiaplevna.ro; parohiaplevna@gmail.com



0%
încărcat
Se încarcă
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...