Apropierea  de  Domnul,  Care  e  de  faţă  cu  Trupul  pe  Sf.  Altar,  ne  dă  puteri  şi  nădejdi nebănuite,  aşa  cum  dădea  Sfinţilor  Apostoli  şi  Ucenici  după  Înviere.  El  Se  roagă  împreună  cu noi;  El  însuşi  mijloceşte  pentru  noi  în  faţa  lui  Dumnezeu-Tatăl,  ducându-I  rugăciunile, cererile  şi  dorinţele  noastre  şi  rugându-Se  pentru  împlinirea  lor  (Ioan  16,  23-26;  Efes.  2,  18;  I Tim.  2,  5).  Odată  cu  El  se  roagă  pentru  noi  şi  Sfinţii,  a  căror  pomenire  şi  lauda  o  facem  şi  ale căror  mijlociri  le  cerem  de  atâtea  ori  în  cursul  Liturghiei.  Contopite  astfel  în  rugăciunile Bisericii  sau  obştii  şi  unite  cu  rugăciunea  lui  Iisus,  rugăciunile  fiecăruia  dintre  noi  capătă  o valoare  şi  o  putere  pe  care  nu  o  au  singure.  «Credem  că  vom  dobândi  cel  mai  mare  folos sufletelor  pentru  care  facem  rugăciune  la  Jertfa  sfântă  şi  prea  înfricoşată  ce  este  pusă  înainte», zice  Sf.  Chiril,  Arhiepiscopul  cetăţii  sfânte  a  Ierusalimului,  din  veacul  al  IV-lea.  Iar renumitul  tâlcuitor  al  Liturghiei,  Nicolae  Cabasila,  adaugă,  mai  târziu,  că:  «nu  se  mai  află  o altă  formă  de  rugăciune  care  să  poată  atât  de  mult  şi  care  să  ne  dea  nădejdi  mai  mari  ca  aceea adusă  prin această  înfricoşată  Jertfă, care a curăţat, în dar, păcatele  şi fărădelegile lumii».