Bisericile de la sate, dată fiind media de vârstă a enoriașilor, sunt frecventate preponderent de către cei în vârstă (60-65 de ani şi mai în vârstă) astfel că majoritatea activităților comunității creștine locale se sprijină pe această categorie socială ce poate mărturisi, cu Psalmistul, un itinerariu duhovnicesc al vieții de credință asumat prin chiar vârsta înaintată: Dumnezeule, m-ai învăţat din tinereţile mele şi eu şi astăzi vestesc minunile Tale. Până la bătrâneţe şi cărunteţe, Dumnezeule, să nu mă părăseşti. Ca să vestesc braţul Tău la tot neamul ce va să vină (Ps 70, 18- 21)
Vârstnicii sunt o resursă deosebit de prețioasă a comunitații locale mai cu seamă în spectrul spiritualității, întrucât bătrâneţea este o cunună strălucită; ea se află mergând pe calea cuvioşiei (Prov 16, 31).
Întrebarea-răspuns a dreptului Iov privind contribuția vârstnicului la viața societății este edificatoare: oare nu la bătrâni sălăşluieşte înţelepciunea şi priceperea nu merge mână în mână cu vârsta înaintată (Iov 12, 12)?
În activitățile pastorale dedicate celor mai vârstnici enoriași, coordonatele relaționării trebuie să fie concretizate prin blândeţe, dragoste, înţelegere, așa cum povăţuiește Sfântul Pavel: „Pe bătrâni să nu-i înfrunţi, ci să-i îndemni ca pe un părinte!” (1 Tim 5, 1-2).
Pe femeile bătrâne îndeamnă-le ca pe nişte mame, pe cele tinere ca pe surori, în toată curăţia (1Tim 5, 2) căci bătrânii să fie treji, cinstiţi, întregi la minte, sănătoşi în credinţă, în dragoste, în răbdare (Tit 2, 2)
Legislația civilă-sanitară antipandemie impunând conceptul de distanțare socială a provocat o suferință deosebită creștinilor devotați, mai cu seamă celor vârstnici, care aidoma Anei, proorocița, fiica lui Fanuel, ajunsă la adânci bătrânețe… era văduvă, în vârstă de optzeci şi patru de ani, care nu se depărta de templu, slujind noaptea şi ziua în post şi în rugăciuni (Lc 2, 37) își găseau împlinirea duhovnicească și socială în prezența la toate slujbele bisericești. Orice creştin adevărat, mai cu seamă vârstnic, aflat și în izolare socială resimte în adâncul sufletului durerea de a nu putea păși în casa Domnului: „doreşte şi se sfârşeşte sufletul meu după curţile Domnului; inima mea şi trupul meu s-au bucurat de Dumnezeul cel viu (Ps 83, 2) Sufletul creştin trăieşte în acest timp mâhnirea psalmistului, care se plânge că este constrâns, cel puţin pentru moment, să rămână departe de templu: În mine sufletul meu s-a tulburat; pentru aceasta îmi voi aduce aminte de Tine, din pământul Iordanului şi al Ermonului, din muntele cel mic. (Ps 41, 7)
Pentru orice credincios, tânăr sau vârstnic, Paștele aduce alături de certitudinea învierii cea a biruinței asupra răului. Aşa cum Domnul Hristos a învins moartea şi răul, şi noi, la rândul nostru, prin El şi împreună cu El, vom învinge și greutăţile prin care trecem în aceste vremuri de restriște. Aceeaşi încredere o avea şi Psalmistul. De aceea, putea exclama: „Nădăjduieşte în Dumnezeu că-L voi lăuda pe El; mântuirea feţei mele este Dumnezeul meu. (Ps 41, 17)
Categories: Articole