Cu mai veche menţiune istorică despre anafură, ca practică liturgică, povine din veacul al VII-lea, sub forma instrucţiunilor pe care le dă Sinodul de la Nantes (la o dată dintre anii 638-658), prin canonul 9.
Preotul, recomandă acest canon, va pune într-un vas curat o cantitate îndestulătoare de părticele din pâinile rămase din cele aduse de credincioşi, pentru a le împărţi după Liturghie, în zilele de duminici şi de sărbători, celor care nu s-au împărtăşit; preotul le va distribui după ce le-a binecuvântat, luând seama să nu cadă pe jos vreo sfărâmătură”.
Categories: Articole