Sf Chiril al Alexandriei. Scurt curs de hristologie

 "Aşadar, sfântul şi marele Sinod (de la Niceea, 325) a afirmat că Fiul Unic Născut, născut din Dumnezeu-Tatăl după fire, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, lumină din lumină, prin Care Tatăl a făcut toate, a coborât, S-a întrupat, S-a înomenit, a suferit, a înviat a treia zi şi S-a înălţat la ceruri. 

 Şi noi trebuie să urmăm aceste cuvinte şi învăţături şi să înţelegem ce înseamnă că S-a întrupat şi S-a înomenit Cuvântul cel [născut] din Dumnezeu. Căci nu spunem că prin schimbare firea Cuvântului s-a făcut came, nici că a fost transformată într-un om complet, [compus] din suflet şi trup. Ci [spunem] mai degrabă că S-a făcut om Cuvântul unind cu Sine, în mod ipostatic, carnea însufleţită cu suflet raţional, în chip inefabil şi incomprehensibil, şi S-a numit Fiul Omului, nu numai după voinţă sau bunăvoinţă, nici numai prin asumarea unei persoane. Şi [spunem] că sunt diferite firile aduse laolaltă într-o unitate adevărată, dar că din cele două S-a desăvârşit un [singur] Hristos şi Fiu, fără ca deosebirea firilor să fie înlăturată prin unire, ci mai degrabă omenitatea şi dumnezeirea au alcătuit pentru noi un singur Domn şi Hristos şi Fiu printr-o inefabilă şi tainică combinare în unitate. 

 Astfel, deşi Îşi are existenţa înaintea veacurilor şi este născut din Tatăl, se spune [despre Logos] că a fost născut şi după trup din femeie, nu ca şi cum Firea Sa dumnezeiască şi-ar fi luat începutul existenţei în Sfânta Fecioară sau că ea însăşi ar fi avut neapărat nevoie de o a doua naştere după cea din Tatăl (căci este în acelaşi timp absurd şi stupid să spunem că Acela care exista înaintea veacurilor şi este coetern cu Tatăl ar avea nevoie de un al doilea început pentru a exista). Dar, pentru că Cel care, pentru noi oamenii si pentru a noastră mântuire, unind cu Sine în mod ipostatic ceea ce este omenesc, a ieşit din femeie, de aceea se spune că S-a născut trupeşte. 

 Căci nu s-a născut mai întâi un om obişnuit din Sfânta Fecioară ca pe urmă Cuvântul să Se pogoare peste el, ci chiar din pântecele însuşi [al Fecioarei] a consimţit să fie unit cu trupul şi se vorbeşte despre o naştere trupească, făcând a Sa naşterea propriului Său trup. Astfel, spunem că El a pătimit şi a înviat, nu în sensul că ar fi pătimit Cuvântul lui Dumnezeu în propria fire lovituri sau străpungeri de cuie sau alte răni (căci dumnezeirea este nepătirnitoare, fiind netrupească), ci, pentru că trupul devenit al Său a suferit acestea, se spune iarăşi că El a suferit pentru noi. Căci era nepătimitor în trup pătimitor. În acelaşi fel cugetăm şi despre moartea Lui. După natură, Cuvântul lui Dumnezeu este nemuritor şi nestricăcios şi viaţă şi dătător de viaţă. Dar, pentru că iarăşi propriul Său trup, prin harul lui Dumnezeu, după cum spune Pavel, a gustat moartea pentru toţi, se spune că El Însuşi a pătimit moartea pentru noi, nu pentru că ar fi experiat moartea în firea Sa [dumnezeiască] căci ar fi o nebunie să spunem sau să gândim acest lucru -, ci pentru că, după cum am spus mai devreme, trupul Său a gustat moartea. Tot astfel, atunci când trupul Său a fost ridicat [la viaţă], se vorbeşte iarăşi despre învierea Lui, nu ca şi cum ar fi căzut în stricăciune- să nu fie! - ci pentru că trupul Său a fost iarăşi ridicat. 

 Astfel vom mărturisi un singur Hristos şi Domn, nu ca şi cum am adora un om împreună cu Cuvântul, ca nu cumva, rostind cuvintele „împreună cu", să fie introdusă iluzia diviziunii, ci adorăm pe Unul şi Acelaşi, căci trupul Său, cu care stă lângă Tatăl Însuşi, nu este străin de Cuvântul, nu ca şi cum ar sta alături doi fii, ci unul singur, după unirea cu propriul Său trup. Dacă însă respingem unirea ipostatică fie ca imposibilă, fie ca nepotrivită, ajungem să spunem că sunt doi fii, fiind deci obligaţi [în acest caz] să le dezbinăm pe toate si să afirmăm, pe de o parte, că omul a fost cinstit cu numirea de „fiu” într-un sens propriu şi, pe de altă parte, că tot într-un sens propriu Logosul [născut] din Dumnezeu posedă în mod natural numele şi realitatea filiaţiei. Prin urmare, pe Unul Domn Iisus Hristos nu trebuie să-L împărţim în doi fii. Astfel de expresii nu vor folosi cu nimic cuvântului drept al credinţei, chiar dacă unii vorbesc despre o unire de persoane; căci Scriptura nu a spus că S-a unit Cuvântul cu o persoană umană, ci că S-a făcut trup”. 

 Or, expresia „Cuvântul S-a făcut carne” nu înseamnă altceva decât că S-a făcut părtaş sângelui şi cărnii asemenea nouă, trupul nostru l-a făcut trupul Său şi S-a născut om din femeie, fără să lepede faptul că este Dumnezeu şi născut din Dumnezeu-Tatăl, ci a rămas ceea ce era şi în asumarea trupului. 

 Acest lucru îl face cunoscut pretutindeni cuvântul credinţei adevărate; vom găsi că în acest fel au gândit Sfinţii Părinţi. Astfel, au îndrăznit să o numească pe Sfânta Fecioară „Născătoare de Dumnezeu", nu pentru că firea Cuvântului sau dumnezeirea Sa şi-ar fi luat cu adevărat începutul existenţei din Sfânta Fecioară, ci se spune că S-a născut după trup deoarece s-a născut din ea Sfântul Trup însufleţit cu suflet raţional, cu care Cuvântul S-a unit după ipostas." (Scrisoarea a II-a a Sf Chiril către Nestorie, trad. Pr Sorin Șelaru) 

www.parohiaplevna.ro; parohiaplevna@gmail.com



0%
încărcat
Se încarcă
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...