Ighemonul a început a-l întreba pe Emilian, zicându-i: „Cap necurat, să ne spui nouă cum te numești?” Emilian, viteazul ostaș al lui Hristos, a răspuns: „Sunt creștin”. Ighemonul, mâniindu-se și mai mult, a zis: „Necuratule, numele tău să ni-l spui”. Mucenicul a răspuns: „Dacă mă întrebi de numele meu obișnuit, să știi că părinții mei m-au numit Emilian, iar Hristos, adevăratul Dumnezeu, m-a învrednicit a fi și a mă numi creștin”. „Spune-ne cine te-a îndemnat să aduci astfel de ocări nemuritorilor zei?”

Atunci robul lui Dumnezeu a răspuns: „Dumnezeu și sufletul meu mi-au poruncit să sfărâm idolii cei fără de suflet care se numesc de voi zei. Aceasta am făcut ca să se arate tuturor că sunt pietre fără suflet, muți și surzi, în care nu se află nici un fel de grăire. Deci, să știi că nu am adus ocară adevăratului Dumnezeu, Care a făcut toate, ci am defăimat zeii voștri cei mincinoși, care n-au creat nimic, ca să piară în veci, ca unii ce sunt făcuți de voi”.

Capitolin a întrebat iarăși: „Singur tu ai sfărâmat pe zei, sau a fost și altcineva cu tine?” Sfântul Emilian a răspuns: „Singur eu, cu ajutorul lui Hristos, am sfărâmat pe zeii voștri; iar jertfele și lumânările lor le-am călcat în picioare; astfel că nici unul n-a putut să-și izbândească strîmbătatea sa, nici să scape din mâinile mele, pentru că n-au putere, nici simțire. Cu dreptate spune Sfânta Scriptură: Să se facă asemenea lor, cei ce-i fac pe ei și toți cei ce se încred în ei!

Atunci ighemonul, mâniindu-se, a poruncit să-l dezbrace spre bătăi. Mucenicul fiind dezbrăcat pentru bătăi, ighemonul a zis către el: „Ticălosule, spune-ne cine te-a îndemnat să necinstești pe zei?” Sfântul, cu mare îndrăzneală i-a răspuns: „Ți-am spus mai înainte și îți spun și acum că nimeni altul decât numai Dumnezeu mi-a poruncit să fac aceasta”.

Auzind ighemonul aceasta, a zis către slujitori: „Întindeți-l și-l umpleți de răni adânci, ca să știe că îndrăzneala lui nu-i va ajuta, nici nu-l va elibera din mâinile mele”. Mucenicul fiind bătut cumplit și pământul roșindu-se de sângele său, ighemonul a zis către dânsul: „Spune cine te-a îndemnat să faci răul acesta?” Iar muceni-cul a răspuns: „Ți-am spus și tot nu mă crezi? Dumnezeu mi-a poruncit mie și sufletului meu, însă nici un rău nu am făcut, ci bine; pentru că am rușinat pe diavol și am preamărit pe Dumnezeu!”

Ighemonul Capitolin a zis către slujitori: „Întorceți-l și-l loviți pe pântece și pe piept, pentru că este îndrăzneț și neascultător legilor împărătești”. După ce mucenicul a fost bătut multă vreme fără de cruțare, ighemonul a poruncit să înceteze cu bătaia și a zis către sfânt: „Rob ești, sau liber?” Sfîntul Emilian a răspuns: „Sunt rob al lui Hristos și slujitor unui om oarecare, prefectul acestei cetăți”. Ighemonul a zis: „La ce-ți va folosi mărimea trupului tău? Căci ai disprețuit să te împotrivești chinurilor, ca să te arăți mai nevrednic dintre toți. Pentru aceasta, ca nu cumva și alții să se gândească la acestea și, prin tine, să se rătăcească în numele tău, tu vei fi aruncat în flacăra cuptorului”.

Atunci, Sfântul Emilian a zis servitorilor: „Liberați-mă puțin ca să mă rog Dumnezeului meu”. Deci, după ce s-a rugat și și-a împlinit rugăciunea, îndată slujitorii și poporul, luând pe sfânt, l-au scos afară din cetate și, aprinzând un foc mare aproape de malul rîului Dunărea a aruncat într-însul pe Sfântul Mucenic Emilian, socotind că va deveni îndată cenușă. Dar văpaia focului, înconjurând pe sfânt, nu s-a atins de dânsul, ci l-a păzit întreg și neatins, iar pe slujitorii lui Capitolin, ce erau aproapre, i-a cuprins flacăra și i-a ars de tot.

Văzînd Slăvitul Mucenic Emilian că focul nu l-a atins, a mărit pe Dumnezeu și, întorcându-se către răsărit, s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci și, ridicîndu-și privirile către cer, a zis: „Doamne, Iisuse Hrisoase, primește duhul meu!” Și, zicând astfel, a adormit în pace. Iar focul fiind stins, trupul său a rămas nevătămat de foc, încât nici perii capului n-au ars. După aceasta, cetățenii care erau în taină creștini, mergând la femeia ighemonului, care asemenea era în taină creștină, au spus ei toate cele despre sfânt, îndemnând-o să ceară de la bărbatul ei trupul mucenicului spre îngropare.

Deci, femeia, rugându-se de bărbatul său, acela i-a poruncit să-l ia fără temere. Credincioșii, luând trupul Sfântului Emilian, l-au înfășurat cu pânze curate, l-au uns cu aromate și apoi l-au îngropat cu cinste cu psalmi și cu cântări, în locul numit Ghizidina, departe de cetatea Durostor ca la trei stadii.