Ținând seama de faptul că adevărații credincioși ai Domnului- patriarhii și familiile lor- erau foarte puțini numeric, aflați în general în situația de a pribegi din loc în loc, în virtutea faptului că erau capii familiei, erau și preoți sacrificatori, neexistând însă un program fix și rigid de închinare. Prin manifestările externe, patriarhii evrei își arătau credința față de Dumnezeu, Căruia îi făceau făgăduințe solemne, ca în cazul lui Iacob, ce fugind spre Mesopotamia promite Domnului la Betel a zecea parte din turmele sale ( Fac 28, 22 ). Promisiunii făcute lui Dumnezeu i se adaugă actul circumciziei, așezat ca legământ veșnic între Dumnezeu și Avraam (Fac 17, 10- 14 ).
Rugăciunea rămâne însă dimensiunea vieții religioase strâns legată de cea a jertfelor:
„Lui Set i s-a născut şi lui un fiu şi i-a pus numele Enos. Atunci au început oamenii să cheme Numele Domnului.” ( Fac 4, 26 )
Patriarhul Avraam, continuă tradiția duhovnicească a rugăciunii:
„Domnul S-a arătat lui Avram, şi i-a zis: „Toată ţara aceasta o voi da seminţei tale.” Şi Avram a zidit acolo un altar Domnului, care i Se arătase. De acolo a pornit spre munte, la răsărit de Betel, şi şi-a întins cortul, având Betelul la apus şi Ai la răsărit. A zidit şi acolo un altar Domnului, şi a chemat Numele Domnului.” ( Fac 12, 8 )
Melchisedec întâmpinând pe Avraam invocă numele lui Dumnezeu:
„Melchisedec a binecuvântat pe Avram, şi a zis: „Binecuvântat să fie Avram de Dumnezeul Cel Prea Înalt, Ziditorul cerului şi al pământului. Binecuvântat să fie Dumnezeul Cel Prea Înalt care a dat pe vrăjmaşii tăi în mâinile tale!” (Fac 14, 19-20 ) .
Eliezer, ajuns în Mesopotamia, mulțumește lui Dumnezeu, pentru întâlnirea cu Rebeca:
„Atunci omul a plecat capul, şi s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea Domnului, zicând: „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul stăpânului meu Avraam, care n-a părăsit îndurarea şi credincioşia Lui faţă de stăpânul meu! Domnul m-a îndreptat în casa fraţilor stăpânului meu.” (Fac 24, 27 )
Cele două manifestări cultice proprii patriarhilor în privința adorării lui Dumnezeu, adică invocarea numelui divin sau rugăciunea (de laudă, mulțumire și cerere) precum și jertfele, ca semne și simboluri ale recunoașterii atotputerniciei lui Dumnezeu, sunt de origine dumnezeiasca, pentru că se întemeiază pe raportul stabilit la creație, între Dumnezeu și om, fiind rezultatul creșterii și conducerii dumnezeiesti, de care au avut parte primii oameni.
Categories: Articole