Marile evenimente sau dramele umane nu puteau trece pe lângă noi fără să ne marcheze. Eram în plină copilarie când peste tot se făceau simțite preocupările și ororile războiului. Prin satul nostru au trecut pe rând și trupele nemtesti și cele rusești, având chiar în curtea noastră cantonate diferite servicii militare, precum posturi sanitare sau de telegrafie; unul își montase, spre uimirea noastra, o antena extrem de înaltă. În ocupația rusească nopțile satului erau serios tulburate de bețiile soldaților ce se lăsau și cu certuri între chefli dar mai ales cu împușcături ce te înfiorau. Odată am tremurat mare parte din noapte pentru un scandal în dreptul casei noastre, cu țipete și vorbe din care nu întelegeam decât ceva înjurături ce, bineînțeles, le achiziționasem iute în vocabular. Cearta fusese provocată de trei bețivi ce, ajutându-se de gardul nostru, se împotriveau camarazilor să-i duca în cantonament. Dimineața ne plângeam pagubele gospodăriei, cu porțiuni din împrejmuire distrusă.
Urmăream cu mult interes stolurile de bombardiere ce brăzdau amenințător cerul și mai și aruncau tot felul de obiecte strategice printre care și o beteală de staniol prin care aflasem ulterior că se urmărea scurt-cicuitarea liniilor telefonice și electrice. Apoi, alături de maturi, trăiam cu teamă bubuiturile bombardamentelor din capitală sau cerul înroșit de incendiile din București și ale rafinăriilor din Ploiești, care se vedeau chiar de la această distanță. (Prof Vasile Constantin-Mao, fiul preotului Mihai Constantin)
Categories: Articole