Din lemn gustând omul cel dintâi, în stricăciune a căzut; și cu izgonirea cea cumplită din viață osândindu-se, ca și cu o boală trupească vătămătoare, toată firea omenească a murdărit-o. Dar, prin Lemnul Crucii, câștigându-ne iarăși tămăduirea, cântăm: Cel Ce ești prealăudat, Dumnezeul părinților și al nostru, bine ești cuvântat.
Omul vechi este aşa: eu nu vreau să învăţ, dar pe alţii sunt bucuros să-i învăţ; nu vreau să mă supun, dar îmi place să-i supun pe alţii; nu vreau să muncesc, dar îmi place să-i pun pe alţii la muncă; nu vreau să acord altora cinste, dar doresc să fiu cinstit de ei; nu îndur mustrările, dar îmi place să mustru; nu vreau să fiu umilit, dar îmi place să umilesc. Sunt înţelept ca să dau sfaturi, dar nu ca să le împlinesc eu însumi; ce trebuie să fac aceea spun, iar ceea ce nu trebuie nici să spun aceea fac. Dacă fratele meu greşeşte, cu plăcere îl dau în vileag, iar dacă greşesc eu, nu primesc cu plăcere mustrarea. (Sf Efrem Sirul)
Fotocredit fatacuie.ro
Categories: Articole