Cuvintele, dacă sunt ale poeziei, seamănă cu trupul omului. 

Bunăoară: a fi– adică mai nimica și o lungime. Uitați-vă, vă zic, leit trupul omului.

Bunăoară: a avea– un fel de dantelă, un fel de pierdere, un fel de margine a nimicului. Seamănă cu trupul omului? Da, întocmai seamănă cu trupul omului.

Iar această identificare nu este făcută prin vedere, ci prin dragoste, prin sentiment. (Nichita Stănescu)

Categories: Articole