Trăire sfântă în poezia sfântului hozevit

Sâmbătă, 5 august 2017, este pomenit în calendar și în slujbele Bisericii Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, sfânt român din timpurile de pe urmă ce a sihăstrit în Țara Sfântă, în pustia Hozeva. Dăruit de Dumnezeu cu sensibilitate poetică, Sfântul Ioan „predică” în versuri bine alcătuite despre credință, faptă bună, virtute și păcat. La sfârșitul slujbei, credincioșilor li s-au propus câteva poezii mișcătoare asupra sufletului:

ODINIOARĂ ŞI ACUMAruncându-ne în urmăOchii noştri sufleteştiCătre anii din vechimeAi vieţii creştineşti,Mintea noastră se uimeşteDe sfinţenia de-atunci,Limba fără grai rămâne,Ne simţim ca nişte prunci.Căci vedem păgânitateaDând război necontenitAdunărilor creştineDin Apus şi Rasărit.Şi aflăm credinţa sfântăCa un foc atunci arzândIar Biserica în culmeaBiruinţelor şezând.Adâncindu-ne mai tareÎn trecutul depărtatAl Bisericii creştineGândul nostru stă mirat:Uriaşi vedem în faţăPe străbunii credincioşiNoi suntem pe lângă dânşiiToţi, pitici neputincioşi.Fruntea lor având cununaRazelor dumnezeieşti,Ni se pleacă de ruşineOchii noştri cei trupeşti.Mici la suflet, mari la patimiNoi aproape nu-ndrăznimSă mai cugetăm la SlavaNoului Ierusalim!Despre viaţa minunatăA “celor întâi născuţi”Lumea astăzi nu mai ştie,Sfinţii stau necunoscuţi!Astăzi traistele ştiinţeiS-au umplut cu născociriIar din tainele credinţeiLumea nu mai are ştiri!Toată străduinţa lumiiEste spre a dovediCă: “Materia e totul,Duhul n-are unde fi”!Cât de mult se mai înşealăCel numit “Cuvântător”Care cearcă numai “firea”Neştiind pe “Făcător”!

PAZA SUFLETULUISingur lucrul meu din lumeEste mântuirea meaDacă eu nu văd de dânsaCine altul va vedea?Trup şi suflet dimpreunăDe la Domnul mi s-a datDeci eu singur voi da seamăPentru cele ce-am lucrat.Lucrul mântuirii meleEste pentru veşnicieŞi nu este dat a-l faceDecât numai singur mie.Hotărârea este dată;Trebuieşte ca să mor!Nu ştiu când, poate chiar mâineSau în ceasul viitor.După asta nu ştiu locul:Poate unde dorm acum,Poate unde stau, afarăSau în casă, sau pe drum.Nu cunosc apoi nici chipulÎntru care voi muri:Pocăit sau încă slugăLa păcat mă voi găsi?Dacă nu mor fără vesteBoala mă va anunţa;Dar cu greutatea boaleiVoi putea a mă-ndrepta?Mintea mea de mai lucreazăDar cutremurul de munci,Îi mai dă răgaz să cerceViaţa mea de pân-atunci?Poate inima atunciaSă se moaie de căinţăDar la cuget mă încurcăCâte am pe conştiinţă.Împrejurul meu atunciaFraţii mei vor sta plângând,Alţii vor să iscodeascăDespre banii de comând!De voi fi cumva cu stareEi vor folosi momentulSă mă-ntrebe mai cu seamăDacă-i gata Testamentul!Poate ei cu grija astaVor uita să dea de ştireLa părintele DuhovnicPentru Sfânta spovedire!Va veni şi el la urmăSă mă-ntrebe de păcateDar se leagă poate limbaŞi nici mintea nu mai poate.Căci mai mult pe altă lumeCugetarea mea va fiŞi căinţa mea atunciaNu ştiu cum se va primi!Arătări îngrozitoareOchii mei atunci văzândNici nu ştiu când iau în gurăSfintele ce mi-or fi dând!Ca să-mi fie moartea bunăEu să pregătesc acumA virtuţilor merindeSă le am atunci pe drum!Să-mi adun acum din vremeCele ce voi socotiCă la ziua de pe urmăNu le pot agonisi.Spovedirea cea curatăŞi cu duhul umilitCum şi paza despre toateCarii dau de poticnit.Dacă Sfânta spovedireNu-i întreagă şi curatăVremea despărţirii noastreNe va fi înfricoşată!Căci atunci amar ne vineCând vedem a noastră stareŞi de vămile cumpliteNu avem nici o scăpare!Frică mare ne cuprindeCă nu ştim în veşnicie,Muncă veşnică ne-aşteaptă?Ori nespusă veselie?!Deci să am mereu în minteCă la urmă am să morŞi de trup se va desparteSufletul nemuritor!Dacă clipa cea de-acumaAr fi clipa cea din urmăAm nădejde de scăpareDacă viaţa mi se curmă?Mă gândesc că după moarteTrupul meu va fi sluţitNemişcat, fără simţireCu miros nesuferit!La biserică ducându-lPreoţii cu rugăciunePogorâ-se-va în groapăSă devie putrejune!Pomenirea lui cu sunetVa să piară de pe lumeŞi cu vremea pământeniiVor uita de al meu nume.Iată cum se trece slavaTrupului de pe pământDe a căruia plăcereToată viaţa mă frământ.Deci mereu să iau aminteLa tot pasul meu din viaţăCăci atârnă mântuireaChiar din clipa cea de faţă!O prea milostive DoamneSă nu laşi până-n sfârşitSă amân eu pocăinţaCel prea mult ticăloşit!Pomenirea despre moarte(Glasul trâmbiţii de-apoi)Neîncetat să mă trezeascăCa alarma la război!Eu în lume las o dârăPe o carte tăinuităCare-mi face după moarteToată viaţa mea vădită.Frică-mi este că la urmăScrise nu se vor aflaFaptele care în viaţăA le face se cădea!Iară relele de careSe cădea a mă feriPoate toată, vai de mine,Cartea ceia vor mânji!Azi când cuget vremea morţiiÎnainte mi se-aratăCum atunci se va deschidePentru mine judecată!Un arap rânjind la stângaÎmi citeşte o carte groasăÎntru care este toatăFapta mea cea ticăloasă!Iar la dreaptă, stând de faţăÎngerul cu chip scârbitDintr-o mică carte spuneBinele ce-am săvârşit!Dacă este hotărâreCa să merg la fericireÎngerii cu bucurieVor veni spre însoţire.Iar de nu se află scriseFapte vrednice de milăDemonii la întunericMă vor stăpânii cu silă!Vai de ticălosul sufletCare-n iad se osândeşteChin mai mare este gândulCă “în veci NU SE SFÂRŞEŞTE”Când va fi aproape vremeaJudecăţii viitoareVor fi semne mari în lunăŞi în stele şi în soare.Judecata va să vinăCa un furt fără de vesteŞi fiind noi în păcatePocăinţă nu mai este!Râu de foc va arde totulOamenii şi împărăţiiDobitoace, peşti şi păsăriCu tot felul de stihiiGlasul îngereştii trâmbiţiVa suna din patru “torţi”Şi pe trupul meu acestaÎl va ridica din morţi!Va chema din nou pe sufletDin porunca lui HristosCa să se împreunezeIar cu trupul cel de lut.Sufletul atunci cu trupulNemurire va luaDar nu ştiu; pentru perzareSau spre fericirea mea.Dumnezeu cu Sfânta CruceVa veni atunci pe noriÎntru toată Slava SfântăCa un drept judecător …

GLASUL CONŞTIINŢEIIată lumea te îndeamnăLa răsfăţul eiŞi plecându-te chemării,Pradă eşti destrăbălării.Haine noi acum la modă,Trebuie să ai,Iar a sufletului hainăCum o vei păzi în taină?Plecăciuni cu linguşireTrebuie să ştii,Iar când stai la RugăciuneNu mai este plecăciune.Vizitări cu multă falăTrebuie să faci,Iar la Sfânta LiturghieStai cu inima pustie.Cu ştiinţele naturiiMintea ţi-ai hrănit,Iar ceva din veşnicieMintea ta nimic nu ştie.Până când mai este vremeCaută-ţi liman,Dacă soarele se pleacă,Luntrea vieţii se îneacă.Fugi de lumea cea deşartăPlină de sminteli,Şi cu flacăra credinţii,Ţine calea pocăinţii.Lasă cărţile profaneFără căpătâiŞi le ia pe cele sfinteCa să prinzi ceva la minte.La prietenii din lumeNu te potrivi,Ci să ai prietenieCu cinstită curăţie.Mintea ta este făclieFără untdelemn,De la Domnul cere milăPână când mai ai “feştilă”.Vântul rău al necredinţiiCântă la urechi,Şi de uiţi “chemarea sfântă”Vei juca precum îţi cântă.Ţine minte frica morţii,Nu uita de ea,Cine nu-i deprins s-o poarte,Sufletul îşi dă la moarte.Rugăciune cu trezvireCaută să aiCăci prin darul rugăciuniiPiere duhul urâciunii.Înălţarea cea deşartăGrabnic s-o arunci,Căci la gândul înălţăriiBate vântul desfrânării.Cu năravul trândăviriiNu călători,Căci pe urma trândăviriiVine boala nesimţirii.Fii cu dragoste curatăCătre Dumnezeu,Părăsind pe cea trupeascăPentru cea Dumnezeeasacă.Spre adâncul umilinţiiPleacă-te mereu,Căci din “apa umilinţii”Au băut în viaţă sfinţii.
0%
încărcat
Se încarcă
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...