În sprijinul dovedirii autocefaliei de facto a Bisericii româneşti sunt de amintit următoarele realități, desprinse din istoria Bisericii Ortodoxe naționale, în perioada evului mediu:2.Cu privire la exercitarea puterii sfințitoare:- Au fost hirotoniți arhierei, preoți și diaconi, asigurându-se în acest fel succesiunea neîntreruptă a preoției,-Au apreciat singure validitatea tainelor săvârșite de catolici și protestanți;-Au stabilit rânduieli sau norme cu caracter tipiconal pentru săvârșirea Tainelor, ierurgiilor și slujbelor, introducând modificări sau adaptări în ritual;-Au canonizat sfinți ( Sf Nicodim, Sf Ioan cel Nou de la Suceava, Sf Nifon- canonizat în mod sigur la Argeș în august 1517)-Au instituit sărbători pentru aceiași sfinți sau pentru ale celor cu moaște aduse la noi ( Sf Parascheva, Sf Filofteia, Sf Grigorie decapolitul, Sf Dimitrie Basarabov);-Au adoptat limba liturgică pe care au socotit-o corespunzătoare (slavona, iar din sec XVI-XVIII, româna) fără să ceară asentimentul unei autorități bisericești din afară în vederea acestei schimbări;-Au introdus elemente specifice, național-locale în arhitectură, pictură și muzica bisericească;-În anumite situații s-a sfințit la noi și Sfântul Mir, de către arhierei greci, aflați în țara noastră, și episcopi români ( ex 1643, de Teofan al Ierusalimului, la Iași)

Categories: Articole