Menu Home

Sfântul Irineu, luptătorul dârz cu gnosticismul

„Cum se poate spune că partea trupului este stricăciunea şi că nu are părtăşie la viaţă, odată ce este hrănit de Trupul şi Sângele Domnului?” (Adversus Haereses, IV:18:5).

Gnosticismul a fost cea mai mare erezie a Bisericii primare, având multiple secte şi figuri care promovau toate tipurile de misticism profan şi ascetism şi au produs multe evanghelii false. Una dintre concepţiile sale centrale era că Hristos a fost numai o fiinţă spirituală şi nu un om din carne şi oase, că Dumnezeu Tatăl este de fapt un Demiurg răuvoitor şi că toată materia este inerent rea.Sfântul care a luptat cel mai mult împotriva gnosticismului şi a demontat toate aspectele acestuia a fost Sf. Irineu din Lyon. Opera monumentală a Sf. Irineu, Adversus Haereses, cuprinde o prezentare şi o respingere sistematică a tuturor sectelor gnostice cunoscute în timpul său. El a susţinut cu tărie că Domnul Iisus Hristos a fost Dumnezeu întrupat, fiindcă dacă Hristos nu ar fi fost decât o fantasmă, atunci El nu ar fi suferit deloc şi nici nu ar fi murit. Scrierile sale sunt esenţiale pentru înţelegerea ereziilor care s-au ridicat împotriva Bisericii în primele două secole, şi constituie de asemenea o prezentare a tradiţiei apostolice până în timpul său.El arata mai intii ca aceasta „gnoza”, pe care o cautau zadarnic ereticii in fabulatiile mitice si constructiiile complicate ale inteligentei lor pervertite, este darul preainalt al milei, pe care Duhul Sfant il acorda Crestinului in trupul viu al Bisericii. Numai in aceasta din urma ne putem potoli setea cu apa limpede care curge de partea strapunsa a lui Hristos, pentru a primi in ea viata vesnica. Toate celelalte doctrine nu sunt decat „cisterne sparte” (cf. Ieremia 2 :13). Iar adevaratii „gnostici” nu sunt cei care resping si dispretuiesc trupul pentru a adora un Dumnezeu necunoscut si pe creatorul sau, ci oamenii „spirituali” care au primit din partea Duhului Sfant arvuna invierii trupului si cinstei. Rupand cu traditia dualitatii elenistice intre trup si suflet, Sfantul Irineu dezvolta doctrina Sfantului Ioan a „Cuvântului intrupat”, pentru a interpreta sensul vocatiei fiintei umane. Primul Adam a fost plamadit din lut de catre cele doua Maini ale lui Dumnezeu: Cuvantul si Duhul, ca imagine a lui Dumnezeu, dupa modelul trupului slavit al lui Hristos; si o suflare de viata i-a fost data pentru ca, din imagine, sa avanseze spre asemanarea cu Dumnezeu. Inselat de catre diavolul gelos de prerogativele ce ii fusesera date, si cazut in moarte, nu a fost totusi abandonat de Dumnezeu, care avea din toata vesnicia intentia de a-l face partas la slava sa. Revelatiile si profetiile Vechiului Testament, si mai ales Intruparea Cuvantului, moartea Sa, invierea Sa si slavita Inaltare, constituie etapele necesare acestei „Economii” a Istoriei Mantuirii. Avand mereu in vedere acest scop final pentru care El crease pe om, Cuvantul s-a intrupat, „recapituland” in el insusi pe primul Adam. La fel cum primul om, nascut dintr-un pamant virgin, prin neascultarea virginei Eva, a cazut in pacat prin intermediul lemnului, tot astfel Hristos a venit in lume din ascultarea Fecioarei Maria si a fost atarnat pe lemnul Crucii. Aceasta doctrina a „recapitularii” (cf. Efeseni 1:10), fundamentala la sf. Irineu, se afla expusa mai ales in lucrarea sa Impotriva Ereziilor III, 22:”Si-a dat sufletul Sau pentru sufletul nostru si trupul Sau pentru trupul nostru, si El a raspandit Duhul Tatalui pentru lucrarea uniunii si comuniunii lui Dumnezeu cu oamenii, facandu-l pe Dumnezeu sa coboare in oameni prin Duh si facandu-l pe om sa urce pana la Dumnezeu prin Invierea Sa” (Idem V, 1, 1).

Cuvantul lui Dumnezeu care crease lumea ordonand-o in mod nevazut in forma de cruce, s-a facut cunoscut, la vremea cuvenita, pe Cruce, pentru a aduna in Trupul sau toate fiintele ratacite si sa le aduca la cunoasterea de Dumnezeu (Idem IV, 18 si Demonstratie a Predicarii apostolice 33). Aparand, nu in maretia sa de nedescris ci ca om, El a aratat in El insusi imaginea lui Dumnezeu repusa la locul sau si din nou indreptata spre asemanare. Si El ne-a hranit „la sânul trupului Său”, pentru ca, invatati sa mancam si sa bem Cuvantul lui Dumnezeu, si intariti prin „painea nemuririi”, sa ne apropiem de viziunea lui Dumnezeu care aduce cinstirea (Idem IV, 38, 3). „Nu se poate trai fara Viata, si nu exista viata decat prin comuniunea cu Dumnezeu, iar aceasta participare intru Dumnezeu consta in a-L vedea pe Dumnezeu si a se bucura de blandetea Sa…. Caci slava lui Dumnezeu este omul viu iar viata omului este viziunea lui Dumnezeu” (Idem IV, 20, 5-7).

Categories: Articole

plevna

Sari la conținut