Studiul trebuie să fie acomodat scopului, aşa încât copiii să se folosească de numele cele din Scripturi şi în locul poveştilor să li se expună istoria faptelor minunate, să fie instruiţi în sentinţele din Proverbe şi să li se ofere premii pentru reţinerea numelor şi faptelor din acestea, ca să-şi ajungă scopul cu plăcere şi cu comoditate (recreare), fără suferinţe şi fără jigniri.

Iar atenţia spiritului şi obiceiul de a nu se îngâmfa şi-l vor însuşi aceştia cu uşurinţă printr-o educaţie bună, dacă vor fl întrebaţi necontenit de către învăţători unde le sunt gândurile şi cu ce se ocupă în cugetele lor. Căci această naivitate (sinceritate) a vârstei, fără viclenie şi incapabilă de minciună, trădează cu uşurinţă secretele sufletului, şi ca să nu fie prins continuu de cele oprite, un tânăr de acest fel va fugi de sufletele absurde şi se va rechema singur, fără încetare, de la acestea, temându-se de ruşinea (ce i-ar aduce-o) darea lor pe faţă. Aşadar, trebuie ca sufletul să fie îndrumat spre practicarea faptelor bune îndată, de la început, când este încă uşor de format şi fraged şi, fiind moale ca ceara, primeşte cu uşurinţă formele care se presează asupra lui, aşa încât, atunci când va veni raţiunea şi puterea de a judeca, să înceapă drumul de la primele noţiuni şi de la exemplele de pietate, care iau fost predate, pentru ca raţiunea să arate (sugereze) ceea ce este folositor, iar obiceiul să îndrumeze cu uşurinţă spre săvârşirea binelui”. (Sf. VASILE CEL MARE, Regulile mari)

Categories: Articole