„Cei ce rabdă cu supunere necazurile şi bolile stau în rândul mucenicilor”. (Sf Teofan Zăvorâtul) Creștinul suferind nu trebuie să se închidă în sine și nici să-și pună întrebări neliniștitoare asupra situației sale, ca și cum i s-ar întâmpla ceva straniu. El trebuie să-și dea seama că, făcând parte din Biserica lui Hristos, este mereu în comuniune cu Hristos, capul care suferă, răspunsul divin la misterul suferinței. Este în comuniune și cu toate membrele capului, chemat la a împărtăși suferințele capului său, pentru a deveni împreună cu El părtaș la învierea sa glorioasă ; pentru că acceptată și suportată în credință, suferința devine instrumentul sfințirii noastre și a altora. În misterul suferinței lui Hristos, scenariul existenței umane se schimbă total. Suferința nu mai trebuie văzută exclusiv ca o pedeapsă a păcatului, ci ca expresia cea mai înaltă a iubirii autentice cere se dăruiește pentru a recrea și a arăta adevăratul bine față de persoanele iubite. Schimbarea radicală adusă de Domnul Iisus în privința suferinței, revelează pe deplin misterul suferinței și adevăratul său rol creativ, și nu distructiv. Domnul Iisus, prin crucea Sa, trasează, pentru toți ucenicii săi, calea și-i invită să-L urmeze purtându-și fiecare propria cruce, asigurându-i că: ”acolo unde sunt Eu, va fi și cel ce Mă slujește” (In. 12, 26). (I. Enășoae) Sora noastră, Aurelia, credincioasă a promisiunilor nemincinoase ale Domnului Iisus, a părăsit lumea acesta, după o îndelungată și grea suferință, cu ochii ațintiți către icoana Marelui Mucenic Dimitrie. Înconjurată de familie și de obștea filiei Valea Rusului, a fost petrecută la biserica Sfântului izvorâtor de mir și apoi la cimitir, ca expresie a dragostei și a comuniunii întreolaltă a celor credincioși.

Categories: Articole