Banii în biserică – sunt un preț pentru faptul că trăim într-un mediu foarte diferit de cel în care s-au format și au evoluat bazele vieții ortodoxe. Să ne imaginăm care erau principiile „economiei politice” în acea perioadă când domina schimbul natural. Ce era necesar pentru viata de zi cu zi a bisericii?- Pâinea și vinul pentru Taina Împărtășaniei. Ceara pentru lumânari, ulei pentru candele, tamâie. Toate acestea nu sunt nici produse exotice, nici scumpe. Pentru creștin toate aceste produse erau rodul muncii sale. Pâinea o făcea singur, vinul de asemenea era făcut în gospodăria sa. La fel și cu restul produselor necesare. Bani în circulație erau foarte puțini, mai ales la sate. Oamenii aduceau la biserică ceea ce făceau sau creșteau singuri. Ei nu procurau la biserica lumânari, ci le aduceau de acasă pe ale lor. Nu procurau de la biserică ulei pentru candele, ci îl aduceau pe acel făcut de ei. Ei nu procurau prescuri, ci aduceau pâinea și făina lor pentru necisitățile bisericii. Ceea ce noi azi luăm de la biserică, cu vreo sută de ani în urmă crestinii, (cel puțin țăranii ) aduceau. Țăranul întelegea că el nu este unicul creator al roadelor sale. Da, munca și contribuția sa sunt mari. Dar fără soare și fără ploaie, oare va da roadă ce a semănat el?! Pe toata perioda cât se lucra în câmp țăranul se uita la cer. Acum că are roadă trebui să aducă o parte din ea ca mulțumire pentru ce a primit. O parte din roada sa, o parte din munca sa o aduce la altar. „Tu mi-ai dat, Doamne, toate acestea și ca mulțumire îți aduc și eu acest dar, deși e doar unul simbolic”. Anume în acest sens are loc sfințirea merelor, mierii, strugurilori și altor roade în sărbătorile lunii august. Merele nu devin mai gustoase sau mai sfinte de la aducerea lor în biserică. Însă sufletul se învață sa fie recunoscător. Vânzare? Colectare de donatii! Deci oamenii aduceau la biserică o parte a muncii lor. Asemănător cum astăzi se aduc la slujbele de pomenire biscuiți, bomboane, fructe și după rugaciunea de pomenire aceste daruri sunt împarțite între cei prezenți în biserica și cersetorilor de pe lânga biserica. În același mod era și cu Liturghia în trecut. Oamenii aduceau vin și pâine și transmițându-le preotului, îl rugau să îi pomenească pe cei care au adus aceste daruri și pe acei pentru care s-au adus aceste daruri. Era acel lucru pe care astăzi îl numim prescură, de la grecescul „prosfora” și înseamnă jertfă, ofrandă, aducere sau punere înainte. Prescura e ceea ce se aduce la biserica, nu ce se ia de acolo. Dar astazi rar cineva mai coace pâine acasă sau face vin. Și chiar dacă acest obicei mai există în unele familii, oricum nu este mijocul de existență principal. Oamenii traiesc și îsi asigură existența din alte îndeletniciri. Dar, oriunde ar lucra omul sau cu ce s-ar ocupa, conștiința sa religioasă îi aduce aminte că în ceea ce face se foloseste de darurile primite de la Creator. Și deci e bine ca o parte din munca sa să fie adusă ca jertfă în biserica Sa cu mulțumire. Dar cum să aducă un inginer sau profesor, ziarist sau muncitor rezulatatul muncii sale? Doar nu o să aducă un ziar sau o piesă făcuta de el…Și de atât aici și intervine echivalentul universal al muncii noastre – banii. O parte din ceea ce a câștigat sub formă de bani aduce la biserica. Și aici schimbă banii pe ceea ce e necesar pentru serviciile din biserica- lumânări, prescură, ulei, tămâie. Pentru un străin, aici exista doar o tranzacție clară de vânzare : a schimba banii pe obiecte. Dar nu este așa în realitate. Noi am adus jertfa noastră. Doar nu ai să aprinzi banii în loc de lumânare și nu ai să pui monedele în loc de ulei. Deci biserica a pregătit din timp toate cele necesare. Nu mai e necesar să-ți faci singur lumânarea, la pargul bisericii ai adus o jertfă sub forma de monede, iar în biserica poți să stai deja cu lumânarea aprinsa. Și nu exista aici un act de vânzare-cumpărare. Este doar o metodă de a ajuta omul din lumea contemporană de a trece mai ușor în lumea vechilor tradiții. De aceea nu este aici nicio încălcare a poruncilor evanghelice. Lumânarile din strada. Din aceste considerente este socotit ca un păcat să procuri lumânări de la magazinele laice sau de la vânzătorii din stradă. Daca lumânarea este simbolul arderii noastre către Dumnezeu și a jertfei noastre față de El, atunci care e rostul ei în cazul când o procurăm de la un comerciant? Lumânarea nu se roagă în locul nostru pentru noi. Ea doar ne aduce aminte despre acea ardere care ar trebui sa existe în inimile noastre. Ea nu mai este un mijloc de iluminare a casei noastre sau a bisericii. Ea reprezinta acea mica jertfa pe care o aducem. Si aceasta mica jertfa este simbolul unei jertfe mari pe care trebuie să i-o aducem lui Dumnezeu. „Pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm” parca așa spunem în timpul Liturghiei, și oare putem pronunța această rugaciune cu o lumânare procurata din strada, de dragul economiei a câțiva banuți? Asa o jerfă nu se mai aduce în biserica, ci în afara ei. Desigur că altă dată oamenii veneau cu propriile lumânari la biserica, nu le procurau aici. Dar în afară de acesta ei mai achitau și zeciuiala (chiar dacă nu era în bani, dar reprezentând o parte a roadei sale). Astazi biserica ortodoxă nu ne mai cere această contribuție, spre deosebire de multe obști sectare. Dar și acea mică jertfă pe care o aducem, să fie adusă totuși în biserică, nu vânzatorilor din stradă. Astăzi cuvintele jertfă și jertfire nu mai sunt populare. Mass-media și standele publicitare ne învață că trebuie să traim în plăcere și nu trebuie să ne privăm de careva din ele. Cu atât mai mare este rolul bisericii de a se împotrivi acestei tendințe antiumane. Ceea ce se petrece în biserica nu e un act de vânzare-cumparare, ci o educare a sufletului. Încearcă să înțelegi că procurarea unei lumânari, de fapt, e o mică jertfă și multe se vor schimba în sufletul tău. Nu să aprinzi o lumânare cu conștiința împăcată despre îndeplinirea datoriei de creștin, ci să aprinzi lumina unei jertfiri din propria cale. Desigur că e foarte puțin. Dar și aceasta ne poate ajuta să înțelegem că în afară de muncă în viață mai există și slujire. Că în afara de ceea ce se vinde și se cumpără mai exista și ceea ce se jertfește. La se sunt folosite contributiile? Lumânarile, care altădată se foloseau pentru iluminarea bisericii, astăzi și-au pierdut acest scop. În biserică pentru iluminare se folosește elictricitatea, dar ea trebuie achitată în bani. De unde să ia biserica bani dacă și lumânarile le vom procura de la vânzatorii ambulanți? Desigur că toți ne dăm seama că biserica are cheltuieli și nu puține. Numai că nu toți înțelegem faptul că jertfele noastre nu sunt atât de importante și nici atât de mari. Spre exemplu în unele tari (Germania sau tarile scandinave) se strânge un anumit impozit religios. Fiecare cetățean având dreptul să aleaga confesiunea căreia vrea să-i ajute prin această contribuție. Un asemenea impozit intern îsi introduc și numeroasele grupari și secte existente. Biserica ortodoxa nu îndeamnă la acest lucru, înțelegând mai cu seamă că pentru mulți enoriași va fi foarte greu să facă față unei asemenea impozitări, mai ales în condițiile existentei de azi. Deci care este atunci soluția care îi râmâne? Să propună enoriașilor să jertfească după măsura posibilităților. Aducând aceste mici contribuții jertfite pentru lumânari și prescuri în zilele și anii obișnuiti ai vietii lor. Și să contribuie mai esențial în acele momente mai rare ale vieții cum ar fi cazul botezului sau cununiei. (Diaconul Andrei Kuraev , „De unde sunt banii în biserica”, vezi aici [https://www.ortodoxia.md/2011/07/de-unde-sunt-banii-in-biserica/] )

Categories: Articole