„Zis-a Domnul Dumnezeu către şarpe: „Pentru că ai făcut aceasta, blestemat să fii între toate animalele şi între toate fiarele câmpului; pe pântecele tău să te târăşti şi ţărână să mănânci în toate zilele vieţii tale! Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul.” (Fac 3, 14- 15)

Părinţii, înţelegând în chip realist Cartea Facerii, interpretează această pedeapsă ca aplicându-se în primul rând animalului care a fost unealta căderii omului, dar apoi şi diavolului care s-a folosit de această făptură. Sfântul Ioan Gură de Aur scrie: Sfântul Ioan Gură de Aur chiar presupune că înainte de blestem şarpele, fără a avea picioare, umbla ridicat, aşa cum stă acum când se pregăteşte să atace.

Înainte de cădere, Adam putea fi gol fără să bage de seamă; după aceea, lucrul este cu neputinţă. Înainte de cădere, Adam era prieten cu şarpele, tot aşa cum suntem noi cu câinii, pisicile sau alte animale domestice; după cădere avem o reacţie instinctivă împotriva şerpilor pe care probabil a trăit-o fiecare. (Seraphim Rose, Cartea Facerii…)

Categories: Articole