c. Reformele lui Cuza (II) Legea călugăriei limita drastic accesul în mânăstiri, fiind condiționat de vârsta înaintată (60 de ani bărbații, 50 femeile), de starea de sănătate (se puteau închinovia fără restricții invalizii și cei cu boli incurabile), de aprobarea Sinodului și a Ministerului Cultelor.

Legea Sinodală urmărea înfăptuirea unificării bisericești din România. Până atunci cele două Biserici erau lipsite de o autoritate sinodală. Pentru a fi înlăturată orice dependență de vreo autoritate bisericească străină se prevedea la primele două articole că „Biserica Ortodoxă Română este și rămâne independentă de orice autoritate bisericească străină, întru tot ce privește organizarea și disciplina” și ca atare „se prevedea formarea unui sinod general al Bisericii române precum și a unor sinoade eparhiale pentru fiecare eparhie”. Sinodul general era format din mitropoliți și episcopii eparhioți, din arhiereii titulari români, din decanii Facultăților de teologie din București și Iași (încă neînființate) și din câte trei deputați din fiecare eparhie, pentru trei sesiuni, aleși de clerul de mir, dintre preoții de mir și laicii cu studii teologice . Era prezidat de mitropolitul Ungrovlahiei, care pe baza unei ordonanțe domnești, la data de 11 iunie 1865 a primit titlul de „Primat al României” deși membrii guvernului au dorit inițial să numească pe întâistătătorul Bisericii române, „Patriarh” , renunțând însă datorită sonorității latinești a termenului „Primat”. Sinodul general avea următoarele atribuții :1.Legislative: disciplina clerului de mir și monahal, ritualul bisericesc, probleme legate de hirotonii, disciplina și materiile de studiu la școlile teologice;2.Administrative: hirotonia ierarhilor, situația parohiilor și a preoților parohi, educația clerului, tipărirea cărților de cult, autorizațiile de călugăriri, supravegherea administrării bisericești a eparhiilor de către chiriarhii lor;3.Judecătorești: judecarea neînțelegerilor dintre ierarhi, judecarea în ultimă instanță a proceselor disciplinare a fețelor bisericești. În sinodul general libertatea discuțiilor era garantată, singurele interzise fiind cele legate de dogmele credinței . Sinoadele eparhiale erau formate din chiriarhul locului, din cei trei membri aleși pentru sinodul general și din rectorul seminarului eparhial. Acestea aveau ca atribuții executarea legilor votate de sinodul general și judecarea în materie de disciplină bisericească. Legea pentru numirea de mitropoliți și episcopi eparhioți este ultima legiuire bisericească a lui Alexandru Ioan Cuza, care a produs multe discuţii şi frământări. Avea doar trei articole:„1. Mitropoliţii şi episcopii eparhioţi ai României se numesc de domn, după o prezentare a Ministrului de Culte, în urma deliberaţiunii Consiliului de Miniştri.2. Mitropoliţii şi episcopii se numesc din clerul monahal român, mitropoliţii având vârsta cel puţin de 40 de ani, iar episcopii 35 de ani, cunoscuţi prin pietate, învăţătură şi capacitate. 3. Mitropoliţii şi episcopii sunt justiţiabili pentru delicte spirituale înaintea Sinodului ţării, iar pentru orice alte delicte înaintea Curţii de Casaţie”. Legea aducea două lucruri noi: numirea ierarhilor şi judecarea lor de către o instanţă civilă. Trebuie precizat, de asemenea, că în primul proiect al legii respective se vorbea de „alegerea” mitropoliţilor şi episcopilor eparhioţi, dar suferind mai multe modificări , s-a ajuns în cele din urmă la „numire”. La data decretării legii, existau numai doi ierarhi aleşi potrivit vechilor rânduieli: mitropolitul Nifon al Ungrovlahiei şi episcopul Calinic al Râmnicului (ambii din 1850). Restul scaunelor vlădiceşti erau ocupate de locţiitori (locotenenţi), numiţi de Guvern dintre arhiereii titulari români hirotoniţi pe numele unor vechi scaune episcopale dispărute.Îndată după aceasta s-a început o puternică acţiune împotriva legilor bisericeşti ale lui Cuza, mai ales faţă de cea din urmă. Ea este cunoscută sub numele de lupta pentru canonicitate. În fruntea ei găseau fraţii arhierei Neofit şi Filaret Scriban, nepotul lor arhiereul Iosif Bobulescu, arhiereul Ioanichie Evantias. Dintre mireni a luat atitudine împotriva legilor lui Cuza «comitele» Scarlat Rosetti, prin ziarul său «Eclesia».Ca şi în cazul Legii sinodale, „canonicii” susţineau că prin numirea episcopilor prindecret domnesc au fost nesocotite canoanele şi vechile rânduieli ale Bisericii. Patriarhul ecumenic Sofronie III a convocat Sinodul patriarhal la 15 aprilie 1865. Sinodul a condamnat „cele trei proiecte de legi dacice, despre sinod, monahi şi mânăstirile şi despre alegerea şi judecata arhiereilor”, pe care le considera necanonice şi în contradicţie cuvechea tradiţie bisericească. Așa încât, cea mai mare problemă a Bisericii noastre era excluderea ei din comuniunea Ortodoxiei ecumenice, Patriarhia demonstrând schisma din Biserica Română și acțiunile necanonice legate de administrarea acesteia ( înființarea unui organism de conducere fără binecuvântarea ei) .

Categories: Articole