Cuvintele sunt prea sărace

In miez de noapte, in chilie,O raza alba intra linPe ferastruica innegritaSi lumineaza-un trup putinCe sta-n genunchi, adus de spateSi spala-ncet, trudind din greu,Podeaua veche, lacuita:E preotul lui Dumnezeu,Calugarul cu chip de cearaSi obiceiul cuvios,Cu suflet bland ca o privireA Maicii Domnului Hristos.Cu maini subtiri si obositeInmoaie-n apa carpa greaSi freaca-ncet- a cata oara ? –Acelasi ungher de podea.Mirata-ncremeneste lunaSi candela lumina-si frange,Iar ingerii se-opresc sfielnicDin zborul lor : preotul plange.Din ochii mari,adanci de veghe,Cad lacrimi grele in ungherSi-asa cum picura, in salba,Par stele care cad din cer.In zori, cand ucenicul tanarAre sa vina sa ii deaCa de-obicei, prescuri si vinul,Din nou,mahnit, il va certa:Parinte, iarasi noaptea-ntreaga,Bolnav cum sunteti tot mereu,Ati stat sa lustruiti podeaua ?Doar asta pot sa fac si eu !…Si ca de fiecare data,Parintele-i va pune blandMana lui slaba si truditaPe cap si-l va privi tacand. Ce sa-i fi spus ?… Ca de-ani de zile,De cand Hristos i-a poruncitSa aiba suflete in grija,El niciodata n-a dormitDin miezul noptii pana-n zori ?!Ca-i este sufletul prea plinDe-atatea vieti si-atatea griji,De-atata har si chin ?!Ca noaptea-si aminteste-n tainaToti ucenicii ce-au intratIn ziua aceea in chilie;Si-acolo unde au calcatEl spala ostenit podeauaSi-adesea plange-ncetisor,Rugand smerit si-adanc pe DomnulSa spele sufletele lor ?!…Ca-l doare trupul slab de boalaCand nopti intregi sta aplecat,Ca fiii lui nascuti in DomnulSa se ridice din pacat ?!… Ca n-are somn si n-are tihnaSi viata lui e viata lor,Iar lacrimile planse-n tainaSunt cel mai scump al sau odor ?!…Ca moare-n fiecare noapte,Ca sa vieze-n orice ziHristos in piepturile slabeAle duhovnicestilor sau fii?!… Cuvintele sunt prea saraceSi taina prea de necuprins…Si preotul incepe iarasiSa spele; candela s-a stins…Putin sub soare sunt aceiaCare-n tacere, lumii morSi fac, prin rugaciuni si lacrimi,Din viata lumii, viata lor. Dar noi, cei slabi si mici in toateUn lucru-avem a invataSi dupa cat ne sta-n putere,Sa ne silim a-l si lucra :In orice loc si-n orice vreme,De-ngenunchezi cu gand smeritSi plangi, dupa a ta putere,Vei aduna din lacrimi, zambetSi dintre maracini, crini dalbi,Caci dragostea pentru un frateIveste-n maluri nuferi albi. „Staretul Zaharia ” ingrijita de Manastirea Diaconesti
0%
încărcat
Se încarcă
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...