O nouă toamnă…

O nouă toamnă s-a pornit să ţeasăCu fir de-argint, plase de funigei…Mă tot încearcă-o vie, neînţeleasă,Tristeţe – după tineri anii mei.Atât de albastru-i cerul în amiază,Că, de rugina n-ar foşni prin tei,Aş crede că e vară şi vibreazăNatura-n toată plinătatea ei!Dar dimineţile-s înceţoşate –Melancolia, mă trezeşte-n zori,Cu amintiri – ce le credeam uitate,Despre trecut şi-ai dragostei fiori.Toate-nserările sunt însoţiteDe vânăt vânt cu miros de pelin…Iar pajiştile – arse-ncremenite,Setoase, calea ploilor aţin.Setos mi-e sufletul de libertate,De dragoste, de vii şi noi chemări –Aş vrea s-o şterg, deodată, din cetateŞi să mă pierd în neştiute zări.Dar nu se poate, veacul e prea sumbru,Prea plin de piedici şi de renunţări –Pe tot mai strâmte căi paşii-mi preumbluŞi doar cu gândul fug în depărtări…

Boris Ioachim
0%
încărcat
Se încarcă
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...