Menu Home

Sinodalitate și autocefalie în istoria BOR (XVI)

Continuarea legiferării pro sinodale și autocefale în timpul Domnitorului Carol I (II)

Epoca de față are rolul de a stabili și rolul de precădere al Mitropolitului Primat în contextul în care:1.Regulamentul Legii sinodale a lui Cuza consfințea înființarea instituției mitropolitului primat, ca șef suprem al BOR;2.Legea din 1872 subsuma această calitate a mitropolitului primat calității sale de președinte al Sfântului Sinod;3.Sfântul Sinod elaborează într-un Regulament nou și confirmă, în 1873, în mod expres, rangul de precădere al mitropolitului primat. Contribuția principelui Carol, la ridicarea statutului Bisericii României, poate fi apreciat ca fiind în continuare exectă a politicii bisericești a lui Cuza: Constituția din 1866 prevede că BOR este autocefală față de Patriarhia Ecumenică și că are conducere sinodală. Reorganizarea bisericească a dus la încheierea disputei canonice, Sinodul de la București fiind recunoscut de Patriarhia Ecumenică. După câștigarea independenței și înființarea Regatului, prin dialogul cu Rusia (sprijinitoarea Locurilor Sfinte și a Patriarhiei Ecumenice) iar mai apoi trezind în patriarhul ecumenic speranța unei rezolvări a litigiului (mânăstirilor închinate) în interesul său, Carol I a reușit ca autocefalia Bisericii să fie recunoscută, iar Biserica României să fie așezată pe locul care i se cuvenea între celelalte Biserici Ortodoxe surori.

Categories: Articole

plevna

Sari la conținut