Ca orice minciună, ce se înveșmântează cu adevărul spre a înșela pe cei neîntemeiați pe piatra cea tare, și broșurile de „evanghelizare” abundă în răstălmăciri și confuzii copilărești. Iată, spre pildă, o altă dovadă a picioarelor de lut pe care se sprijină vestitorii de ocazie:
MINCIUNA:
4. Ce spune Dumnezeu despre păzirea Sabatului în cadrul Celor Zece Porunci, pe care le-e scris cu propriul Său deget? „Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. Să lucrezi şase zile, şi să-ţi faci lucrul tău. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nici o lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o” (Exod 20,8-11). „Domnul mi-a dat cele două table de piatră, scrise cu degetul lui Dumnezeu” (Deuteronom 9,10). Răspuns: În cea de-a patra poruncă dintre cele zece, Dumnezeu ne porunceşte să păzim Sabatul zilei a şaptea, ca ziua Sa sfântă. Dumnezeu ştia că oamenii aveau să uite Sabatul Său, aşa că la începutul acestei porunci a aşezat cuvintele: „Adu-ţi aminte”. El nu a poruncit nimănui şi nicăieri să fie păzită altă zi ca zi de închinare săptămânală.
ADEVĂRUL: Expresia «Adu-ţi aminte» se referă la ceea ce a existat mai dinainte (adică «adu-ţi aminte» de ce ţi-am poruncit Eu altă dată), căci, într-adevăr, porunca de a serba sâmbăta nu s-a dat, pentru prima oară, odată cu celelalte porunci, pe Muntele Sinai.
Această poruncă s-a dat cu puţin mai înainte – şi pentru prima oară – în pustia Sin, când Dumnezeu le-a poruncit evreilor prin Moise să nu adune mană în ziua sâmbetei (ziua a şaptea) (Ieş. 16, 25). Deci atunci când a fost dată Legea pe Sinai, evreii aveau cunoştinţă despre sabat – căci îl serbaseră, ba chiar îl şi călcaseră, pentru care pricină au fost dojeniţi de Dumnezeu (Ieş. 16, 27-29). De aceea porunca a patra începe cu cuvintele: «Adu-ţi aminte…», spre a aminti evreilor că această poruncă le-o dăduse cu puţin mai înainte.
Cu adevărat, sabatul este un legământ veşnic, instituit de Dumnezeu, dar nu pentru toate popoarele lumii, ci numai pentru poporul Israel. Acest fapt se poate înţelege destul de clar din mărturiile Sfintei Scripturi: Mai întâi vedem că Domnul a vorbit lui Moise şi i-a zis: …să păzească deci fiii lui Israel ziua odihnei, prăznuind ziua odihnei din neam în neam, ca un legământ veşnic (leş. 31, 16). În al doilea rând, acest legământ era o aducere aminte de robia egipteană, din care Dumnezeu îi scosese pe israeliţi, poruncindu-le spre amintire să ţină sabatul ca zi de odihnă: Adu-ţi aminte că ai fost rob în pământul Egiptului şi Domnul tău te-a scos de acolo, cu mână tare şi cu braţ înalt; şi de aceea ţi-a poruncit Domnul Dumnezeul tău să păzeşti ziua odihnei (Deut. 5, 15). În al treilea rând, vedem că sabatul este «semn» vizibil între Dumnezeu şi fiii lui Israel. Şi a vorbit Domnul cu Moise şi a zis: Spune fiilor lui Israel aşa: Băgaţi de seamă să păziţi zilele Mele de odihnă, căci acestea sunt semn între Mine şi voi din neam în neam, ca să ştiţi că Eu sunt Domnul, Cel ce vă sfinţeşte… (Ieş. 31, 12-13). Tot în felul acesta se exprimă şi Proorocul Iezechiel: Aşa zice Domnul Dumnezeu: …le-am dat şi zilele Mele de odihnă, ca să fie semn între Mine şi ei, ca să cunoască ei că Eu sunt Domnul, Sfinţitorul lor (Iez. 20, 5, 12).
Categories: Articole